Creșterea înmatriculărilor de autoturisme noi cu peste 31% în ianuarie 2023 a fost favorizată de o majorare a tuturor segmentelor de vehicule „verzi”. Cota acestora din urmă a urcat la 22% din piață. Dacia Spring este liderul electricelor.
Raportul Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA) privind înmatriculările din ianuarie 2023 arată o accentuare a tendinței de electrificare a mașinilor noi intrate în circulație.
Astfel, din totalul de peste 12.000 de autoturisme înmatriculate în prima lună a anului, nu mai puțin de 22% au fost electrice și hibride (PHEV), în timp ce cota dieselului a scăzut la 12%, iar cea a mașinilor alimentate cu benzină la 66%. Pentru comparație, în aceeași lună a anului trecut „electrificatele” reprezentau 17,9%, dieselurile 13,9%, iar cele alimentate cu benzină 68,2%. Practic, una din cinci mașini noi înmatriculate în ianuarie a fost electrică sau hibridă.
Dacia domină piața electricelor, Mercedes pe cea PHEV, iar Toyota este liderul hibridelor
Datele APIA arată și că Dacia, prin modelul Spring, a devenit lider incontestabil al înmatriculărilor de mașini 100% electrice. În ianuarie au fost înmatriculate 497 de astfel de vehicule, de aproape patru ori mai multe decât în prima lună a anului 2022. În clasamentul mărcilor cu modele 100% electrice, locul 2 este ocupat de Volkswagen (146 de unități) în timp ce pe trei se află Tesla, cu 88 de unități.
Clasamentul pe modele din segmentului mașinilor 100% electrice are în frunte, cum spuneam, Dacia Spring, în timp ce pe podium au mai urcat și Volkswagen e-UP! (109 unități) și Renault Megane e-Tech Electric (57 unități). Pentru comparație, în aceeași lună din anul anterior, deși liderul era tot Dacia Spring, pe locul 2 se clasa Tesla Model 3, iar pe 3 Hyundai Kona Electric.
În ceea ce privește autoturismele Plug-In Hybrid (PHEV), mărcile cele mai căutate sunt Mercedes- Benz, BMW și Volvo, iar clasamentul modelelor este condus de Mazda CX-60, cu 43 unități, urmată de Volkswagen Tiguan cu 41 unități și Ford Kuga cu 36 unități. Cu un an în urmă acest segment era dominat de Ford Kuga, Hyundai Tucson și Mercedes Benz GLE.
Zona autoturismelor hibride fără reîncărcare din surse externe este dominată de marca Toyota (615 unități), urmată de Renault (261 unități) și Honda (115 unități). Clasamentul pe modele are pe primul loc Toyota Corolla cu 202 unități, urmată de Renault Clio cu 190 unități și Toyota Yaris cu 133 unități. Aici, anul trecut Top 3 era compus doar din modele Toyota – C-HR, Corolla și RAV4.
– Cum s-a schimbat piața auto românească în ultimii zece ani