Cele mai fiabile modele second hand sub 10.000 euro în 2023

Deschidere-cele-mai-fiabile-mașini-second-hand-2023 autoexpert.ro

Care sunt cele mai fiabile mașini SH sub 10.000 euro? Ca să răspund acestei întrebări, încep o mică poveste explicativă.

Ce e TÜV? Pe românește, este forul care face ITP-ul mașinilor din Germania și Austria. Adică, anual îi trec prin mână toate mașinile care circulă prin landuri și reich. Scorul obținut de mașini (de exemplu, 5,5) reprezintă numărul exemplarelor cu probleme semnificative la fiecare 100 de unități testate. Deci, cu cât e mai mic, cu atât au fost mai puține exemplare cu defecte la ITP.

În sfârșit, prețul mediu al modelului în România. Cum l-am calculat? Am făcut media aritmetică a prețurilor tuturor exemplarelor pe care le-am găsit pe piață, apoi am scăzut 10%, echivalentul unei eventuale negocieri. În final, am rotunjit la suta de euro. Acolo unde existau suficiente exemplare, am eliminat prețurile extreme, pentru acuratețe maximă. Deci, cele mai fiabile mașini second-hand până în 10.000 de euro sunt:

  1. Nissan Juke din 2016–2017, 7,0, preț mediu în România 10.000 euro

Prima generație a SUV-ului mic asamblat în uzina din Sunderland, Marea Britanie, reușește să fie și simpatică, și fiabilă. Doar 7 exemplare din 100 au prezentat probleme la testele TÜV. O găsești pe piață cu motoare 1.2 turbo (115 CP) și 1.6 (până la 190 CP) benzină, precum și cu dCi-ul 1.5 (110 CP) de origine Renault.

Nissan Juke autoexpert.ro

 

  1. Ford B-Max din 2016–2017, 6,9, preț mediu în România 7800 euro

Mândrie națională: Craiova asamblează unul dintre cele mai fiabile modele. B-Max este un monovolum mic, cu celebrul motor EcoBoost de un litru turbo (100 și 125 CP). Oferă un spațiu mare și o accesibilitate excelentă, grație ușilor glisante din spate.

Ford-B-Max autoexpert.ro

 

  1. Renault Captur din 2016–2017, 6,8, preț mediu în România 10.000 euro

Direct din Valladolid, Spania, vine un mic crossover reglat sportiv. Suspensia tare oferă siguranță pe viraje, iar motoarele 0.9 TCe (90 CP), 1.2 TCe (115 CP) și 1.5 dCi (90 CP) sunt economice. Cele mai frecvente pe piață sunt dieselurile.

Renault Captur autoexpert.ro

 

  1. Mercedes-Benz B-Klasse din 2014-2015, 6,8, preț mediu în România 9000 euro

A doua generație a Clasei B păstrează conceptul de monovolum și poate fi găsit pe piață în special cu motorul diesel de 1,5 l, de origine Renault, un exemplu de eficiență. Spațiul interior mare și atmosfera premium îl recomandă familiilor cu pretenții.

Mercedes-Benz B-Class autoexpert.ro

 

  1. Volkswagen Polo din 2016–2017, 6,7, preț mediu în România 8500 euro

Niciun top de fiabilitate fără VW! Bine, nu e chiar în vârf. Poate fi găsit pe piața SH cu o gamă variată de motoare, de la 1.0 și 1.2 benzină până la cel mai frecvent, 1.4 TDI. Aspectul său convențional este, paradoxal, și cel mai mare atu, asigurând o ergonomie perfectă și un interior spațios raportat la gabarit.

Volkswagen Polo autoexpert.ro

Pentru primele cinci cele mai fiabile mașini, apasă 2!

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top