Cea de-a patra etapă a Campionatului Naţional de Raliuri debutează în condiţii foarte bune pentru echipajele BCR Leasing Rally Team. La etapa precedentă, de la Bacău, Valentin Porcişteanu, liderul clasamentului general, deşi a luat startul cu o maşină mai puţin performantă, a obţinut victoria la clasa 3 şi locul 5 în clasamentul general.
Odată cu etapa de la Cluj, Vallino revine la bordul Mitsubishi-ului Lancer EVO10 R4. „Revin cu plăcere la Cluj pentru a noua oară consecutiv, etapă pe care am câştigat-o anul trecut, după o luptă spectaculoasă cu favoritul local, Bogdan Marişca.
Am revenit la comenzile Mitsubishi-ului EVO10, cu care am câştigat primele două etape din 2012 şi pornim la drum cu gândul victoriei şi la păstrarea poziţiei de lider al clasamentului general după patru etape. Sperăm să ţină vremea cu noi toţi şi la această etapă şi să vedem pe marginea probelor cât mai mulţi spectatori, care vor avea parte de un show pe cinste.” – Valentin Porcişteanu
Rezultatele de la etapa precedentă – Edwin Keleti: poziţia secundă a clasei 3 şi locul 6 în clasamentul general, Alex Filip: victoria, atât la clasa 5, cât şi la 2 Roţi Motrice, Bogdan Năstase: primul la clasa 9 – asigură piloţilor BCR Leasing Rally Team un start optimist, deşi Raliul Clujului se anunţă unul dificil.
„Va fi un raliu greu, cu cel mai solicitant traseu de asfalt dintre cele de anul acesta, după părerea mea. Sperăm să ne descurcăm pe proba mixtă şi să ne conservăm avantajele obţinute în etapele precedente. Suntem pregătiţi pentru a câştiga raliul.” – Alexandru Piţigoi, Director General Colina Motors
Raliul Clujului se va desfăşura în perioada 21-23 iunie 2012, pe o suprafaţă mixtă de rulare. Cu o lungime totală de 436 km, competiţia va fi disputată pe 10 probe speciale, cu o lungime de 124,65 km.