Piața moto: BMW Motorrad, mai mult de 100 de motociclete vândute în mai în România

BMW Motorrad România (1)

Reprezentanța în România a diviziei de motociclete a grupului BMW, Motorrad, a atins un reper important în luna mai a acestui an: peste 100 de motociclete livrate clienților.

BMW Motorrad România livrat pentru prima dată în istoria sa mai mult de 100 de motociclete către clienţi privaţi şi companii într-o singură lună. Rezultatele sunt reflectate şi de performanţa cumulată pe primele cinci luni, cu o creştere de 27% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, de la 251 la 320 de unităţi.

De la preluarea afacerii de import a BMW Motorrad de către BMW România în 2011, piaţa de motociclete şi performanţa mărcii s-au îmbunătăţit constant. Ca referinţă, anul 2022 a marcat de aproape 10 ori mai multe livrări decât 2011 – 619 vs. 72 de unităţi.

Pe de o parte, este evidentă maturizarea pieţei de motociclete, susţinută de o comunitate tot mai puternică, dar şi de proiecte precum extinderea programului Rabla şi Rabla Plus pentru vehiculele pe două roţi. În acelaşi timp, şi prezenţa BMW Motorrad s-a extins constant. Dacă reţeaua avea în 2011 doar un singur centru în Bucureşti, în prezent sunt patru dealeri la nivel naţional, susţinuţi de trei centre de service, dintre care două au fost deschise în ultima lună. În acelaşi timp, şi gama de servicii pe care clienţii mărcii le au la dispoziţie s-a extins semnificativ. În prim-plan sunt pachetele BMW Financial Services, soluţii moderne de finanţare, care includ programe flexibile cu valoare reziduală garantată.

Pe de altă parte, clienţii pot accesa programe de training cu instructori cu pregătire internaţională, programe de închiriere sau de organizare de tururi internaţionale pe mai multe continente.

Creșterea mărcii de motociclete BMW în România a fost susținută clar de extinderea teritorială. Astfel, doar în ultima lună, reţeaua mărcii s-a extins prin două investiţii. Astfel, la Cluj şi Timişoara s-au deschis două centre de service şi prezentare motociclete rulate. Cele două investiţii – a câte 100.000 de euro fiecare – sunt găzduite de centrele Automobile Bavaria din Cluj şi Timişoara.

Noile investiții sunt un efect al creșterii cererii din cele două mari orașe. Cluj şi Timişoara reprezintă, conform BMW Motorrad, aproximativ 12% din totalul pieţei de motociclete la nivel naţional.

– BMW M întâlneşte BMW Motorrad. Spectacol marca Pfeiffer/David
– BMW Motorrad ia cu asalt Salonul de Motociclete, Accesorii si Echipamente Bucureşti

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top