Cum va arăta viitorul Sandero?

Dacia Manifesto Concept autoexpert.ro

Acum trei luni, am vizitat centrul de design Dacia din București. La fel au făcut, mult mai recent, și colegii de la site-ul largus.fr. Spre deosebire de noi, care am văzut ascuns sub prelată viitorul Duster, francezii au aruncat un ochi la elementele de design pe care le va afișa viitorul Sandero. Iată ce-au aflat!

În primul rând, jurnalistul site-ului francez a fost uimit de complexitatea centrului din București, de pe Bd. Preciziei. Dar nu insistăm pe asta. E un lucru evident că o marcă est europeană suferă de pe urma stereotipurilor, și o va face mult timp de-acum încolo.

Deci trecem la ce ne doare pe noi. Viitorul Sandero. Cum va arăta? Deși nu l-au văzut (și nici n-aveau cum, acesta urmând să apară peste 4-5 ani), au descoperit schițe și proiecte. Cea mai importantă parte, poate, a fost prezența lui David Durand, șef de design la Dacia. Acesta a renunțat la secretomanie, dar doar pe alocuri.

”Obiectivul nu e s-o transformăm chiar într-un SUV. Va fi, mai degrabă, o mașină pe care s-o poți folosi în orice condiții. Fără teamă că o s-o strici pe un drum prost, cu o gardă la sol suficientă (…), cu care să mergi și unde crengile îți pot zgâria portierele”, spunea el.

Dacia Manifesto Concept autoexpert.ro

Declarația sa a fost susținută de schițele creionate de pe pereți. Numite ”Sandero”, acestea prezintă linii, forme și suprafețe împrumutate de la conceptul Manifesto. Printre ele – semnătura luminoasă și forma montantului C. Per total, noua generație va diferi radical de actuala. Cu toate astea, viitorul Sandero va rămâne un hatch cu 5 locuri.

La interior, aceleași elemente de la Manifesto. Le poți observa în fotografia de mai jos. Au codul BJI, care corespunde viitorului Sandero. Printre altele, se va păstra sistemul YouClip, care permite atașarea diferitelor accesorii, la fel ca la conceptul prezentat la Paris.

Viitorul Sandero Largus autoexpert.ro
sursa foto: largus.fr

Viitorul Sandero – platformă, propulsoare

Cât despre partea tehnică, sursele site-ului largus consideră că viitorul Sandero va fi construit pe o evoluție a platformei CMF-B, ca și Clio Mk6. Gama de motoare va fi constituită din propulsorul HR12, de 1,2 litri. Vor exista trei versiuni: de 100 CP, cu benzină sau benzină + GPL, respectiv de 120 CP, mild hybrid la 48V. Va fi disponibilă inclusiv o evoluție a cutiei DW23, cu dublu ambreiaj.

Va exista și o versiune full-hybrid, în esență o evoluție a lui HR18. Aceasta va avea la bază un motor de 1.8 l. Totodată, o versiune electrică va intra în producție. Aceasta va avea, probabil, o autonomie de 300 km și, posibil, baterii mai ieftine, de tip LFP. Ne-am putea aștepta la utilizarea motorului lui ZOE.

Dar astea sunt doar trăsături generale. Vom vedea ce se mai întâmplă până în 2027-2028.

via largus

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top