Circulația pe Transfăgărășan s-a deschis începând cu 21 iunie

CNAIR a comunicat că circulația rutieră pe DN 7C – Transfăgărășan s-a deschis începând de astăzi, 21 iunie 2023, ora 8.00. Traficul va fi permis doar pe timpul zilei.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a comunicat oficial redeschiderea Transfăgărășanului pentru sezonul 2023. Deschiderea șoselei alpine pentru traficul rutier s-a făcut astăzi, 21 iunie, începând cu ora 8.00.

Se circulă pe Transfăgărășan

”Miercuri, 21.06.2023, începând cu ora 08:00, se va deschide circulaţia rutieră pe Transfăgărăşan (DN 7C), între Piscu Negru (km 104+000) şi Cabana Bâlea Cascadă (km 130+800), pentru toate categoriile de autovehicule. Precizăm că circulaţia va fi permisă doar pe timpul zilei, între orele 07:00 – 21:00, iar în cazul unor fenomene meteorologice nefavorabile drumul va fi închis temporar până cănd vremea va permite redeschiderea drumului în condiţii de siguranţă”, a transmis, marţi seară, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Șoferii sunt atenționați să circule cu atenție, având în vedere și numărul mare de urși care se deplasează sau staționează pe drumul montan.

”Pentru a evita evenimente nedorite este foarte important să nu încercaţi să hrăniţi urşii, chiar dacă vă aflaţi în autovehicol şi să nu faceţi gesturi care ar putea să declanşeze reacţii agresive ale acestora”, mai menționează comunicatul CNAIR.

Transfăgărășanul a fost acoperit de un strat de zăpadă de cinci metri grosime, iar operațiunile de deszăpezire au început în luna mai. În mod normal, deschiderea drumului se făcea la data de 1 iulie.

Drumul DN 7C Transfăgărăşan are o lungime de 151 de kilometri şi se întinde între comuna Bascov, din judeţul Argeş şi intersecţia cu DN1 între Sibiu şi Braşov, în apropierea comunei Cârţişoara.

Via CNAIR

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top