Grupul Volkswagen se așteaptă la vânzări sub cele estimate inițial pentru 2023

VW Touareg facelift autoexpert.ro Volkswagen

Grupul german Volkswagen se așteaptă la vânzări cuprinse între 8,5 și 9 milioane de unități, în scădere față de estimarea din primăvară, care viza circa 9,5 milioane. În acest context oficialii companiei vor eficientiza producția și vor majora prețurile.

Odată cu îmbunătățirea aprovizionării cu semiconductori și alte materii prime, mulți se așteptau ca prețurile de pe piața auto să se reducă, însă oficialii grupului german Volkswagen vorbesc despre noi majorări de prețuri.

Mai exact, cum livrările din acest an vor fi sub nivelul estimat inițial de 9,5 milioane de unități, ei vor încerca să echilibreze bilanțul financiar prin eficientizarea producției și majorări de prețuri. Conform lui Arno Antlitz, directorul financiar al grupului, ținta vânzărilor pentru întregul an 2023 a fost coborâtă din cauza competiției puternice, a incertitudinii economice și, mai ales, a scăderii vânzărilor din China.

Cu venituri sub cele estimate chiar și de analiști, grupul Volkswagen va încerca să își îmbunătățească în următoarele luni fluxul de numerar. În acest context, Antlitz a declarat că este încrezător în potențialul grupului german de a își atinge marja anuală de profit operațional cuprinsă între 7,5% și 8,5%.

În perioada aprilie-iunie, grupul Volkswagen a livrat La nivel mondial 2,3 milioane de vehicule, cu 18% mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut. În aceeași perioadă, profitul operațional ajustat a fost de 5,6 miliarde de euro, sub proiecțiile analiștilor. Fluxul net de numerar a scăzut cu peste 71%, la 226 de milioane de euro. Cu toate acestea, nemții își propun să atingă un flux de numerar net pe întregul an între 6 și 8 miliarde de euro.

Conform raportului financiar al grupului, mărcile de bază ale Volkswagen Passenger Cars – Volkswagen, Seat, Skoda și Cupra au avut o marjă operațională de 5,5% în prima jumătate a anului, în timp ce Audi, Lamborghini, Bentley și Ducati au avut o marjă de circa 10%.

„Concurența se intensifică, iar clienții sunt precauți (n.n. în a achiziționa mașini noi). Trebuie să obținem primele rezultate ale acestor programe (n.n. – de reducere a costurilor) în a doua jumătate a anului 2023”, a declarat directorul financiar al grupului.

Tocmai pentru a îmbunătăți performanțele din viitor, așa cum ați aflat deja de la LifeNews.ro, CEO-ul grupului Volkswagen, Oliver Blume, încearcă să forțeze vânzările din China. La mijlocul săptămânii trecute, el a anunțat achiziționarea a 4,99% dintre acțiunile producătorului chinez Xpeng contra sumei de 700 de milioane de euro. Totodată, colaborarea dintre Audi și SAIC va fi extinsă către un nlu segment de vehicule.

Parteneriatele locale reprezintă o piatră de temelie importantă în strategia «în China pentru China» a grupului Volkswagen. Acum accelerăm extinderea portofoliului nostru local de vehicule electrice și, în același timp, ne pregătim pentru următorul pas. Cu Xpeng avem acum un alt partener puternic, unul dintre cei mai importanți producători din China în domenii tehnologice cheie. Într-o piață competitivă și dinamică valorificăm punctele forte ale Volkswagen și ale partenerilor noștri pentru a crea sinergii care vor aduce mai repede noi produse pe piață. În acest sens, ne concentrăm pe nevoile specifice ale clienților noștri din China. În același timp, dorim să optimizăm semnificativ costurile de dezvoltare și achiziții”, a declarat săptămâna trecută Ralf Brandstätter, membru al Consiliului de Administrație al Volkswagen AG.

Raportul financiar al grupului Volkswagen pentru prima jumătate a lui 2023 a fost oarecum surprinzător pentru analiști. Asta pentru că, estimările reduse ale germanilor vin în același timp cu rezultate peste așteptări ale altor companii concurente. Mercedes-Benz și BMW și-au ridicat așteptările, în timp ce Stellantis și Renault au înregistrat marje mai bune decât se estimările anterioare.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top