Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) a publicat un raport care arată că în Europa se află 322 de uzine care produc vehicule, motoare și baterii, dintre care 213 se găsesc în Uniunea Europeană.
Raportul Asociației Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) notează că pe Bătrânul Continent se aflau la finalul anului 2022 nu mai puțin de 322 de uzine care asamblează vehicule, motoare și baterii, cu 21 mai multe decât la finalul lui 2021. Dintre acestea, 213 se află în Uniunea Europeană (UE).
Din totalul uzinelor din Europa, cele mai multe produc autoturisme (213), în timp ce 71 asamblează autobuze, 56 vehicule comerciale grele, 46 vehicule comerciale ușoare, 71 motoare și 42 baterii.
Statele europene în care se găsesc cele mai multe fabrici asociate industriei auto sunt Germania, cu 54 de uzine, urmată de Marea Britanie (36), Rusia (32), Franța (31) și Italia (23).
În acest clasament, România este laută în calcul cu șase uzine, număr egal cu cele din Austria, Kazahstan și Uzbekistan. La nivel european, statele cu mai puține uzine decât România sunt Portugalia (5 uzine), Slovacia (5 uzine), Ucraina (5 uzine), Belarus (4 uzine), Finlanda (3 uzine), Slovenia (2 uzine), Macedonia de Nord și Croația, fiecare cu câte o singură uzină.
Pentru cele șase uzine din România, ACEA a luat în calcul platforma de la Mioveni aparținând grupului Renault – fără a separa asamblarea de mașini de cea de motoare, uzina Ford Otosan din Craiova, tot fără a separa asamblarea de mașini de cea de motoare, firma care asamblează autobuze BMC la Ciorogârla (Ilfov), compania ATP Exodus din Baia Mare care asamblează camioanele Truston, producătorul de baterii Prime Motors de la Cernica (Ilfov) și Roman Brașov.
Pentru comparație, în zona României, Ungaria are șapte uzine, Serbia trei, Ucraina cinci și Bulgaria zero.
– ACEA: România produce mai multe mașini decât Italia, Ungaria sau Suedia