Dacă ai bombănit furios că, în acest articol, am abordat hibrizii plug-in mai scumpi de 80.000 de euro de pe piața din România, acum o să te mai îmbunezi, pentru că ne ocupăm de cei un pic mai accesibili. Deci, ce autonomie electrică au PHEV-urile cu prețuri între 50 și 80.000 de euro ? Iată! Foto: Audi, Jaguar
În articolul anterior, îți explicam că hibrizii plug-in fac mai mult rău decât bine când rulează cu bateria goală. Ei bine, acum mă transform în apărătorul acestora. Așadar, sunt PHEV-urile atât de păguboase? Nu, dacă știi să le exploatezi. Iar tehnologiile folosite la baterii și la încărcătoarele onboard devin tot mai accesibile.
Autonomii semnificative
De exemplu, consultând tabelul de mai jos, o să remarci că toate modelele Mercedes-Benz de clasă medie sau mai mari au autonomii între 116 și 130 km. Astfel, și hibrizii cu încărcare la priză pot ajunge să ruleze suficient de mult fără emisii, probabil reușind chiar să acopere o săptămână fără încărcare în cazul drumurilor între casă și birou. Mai mult, ar putea fi inclusiv vehicule bune pentru concedii, dată fiind autonomia.
Practic, folosind modul Hybrid, te poți deplasa pe distanțe de sute de kilometri cu emisii medii de CO2 extrem de reduse și poți încărca mai rar. Mai ales că unele dintre modele încep să aibă și încărcătoare onboard rapide. De exemplu, Mercedes-Benz și Jaguar-Land Rover. Să ai o baterie care te ține peste 100 km și s-o încarci în 30 de minute, asta chiar e o treabă minunată!
PHEV-urile cu autonomii mari pot avea baterii mici?
Bine, deocamdată autonomia mare este posibilă prin adoptarea de baterii mai mari. Dar Toyota vrea să schimbe această abordare, anunțând autonomii de 200 km pentru PHEV-urile sale din viitoarea generație. Aceste versiuni vor fi etichetate în gama niponilor drept „mașini electrice practice“. Cum se va întâmpla asta? Drumul este evident și are drept următoare bornă bateriile solid-state. Conform planului, în 2027 vor intra în producție și promit o densitate energetică mult mai mare decât cele cu electrod lichid. Astfel, sunt ideale inclusiv pentru PHEV-uri, unde și motorul termic ocupă spațiu, deci e nevoie de un sistem electric cât mai compact.
Ofertă bogată
Revenind la topul nostru, 34 de versiuni plug-in hybrid între 50 și 80.000 de euro sunt la vânzare pe piața din România. Dintre ele, 22 sunt SUV-uri și crossoveruri. Iar tehnologia asta li se potrivește de minune, pentru că permite adoptarea facilă a sistemului de tracțiune integrală. Nu e nevoie de arbore cardanic, ambreiaje sau diferențiale mecanice. Doar de un motor electric plasat pe puntea din spate și de un software. Astfel, chiar și modele care nu au fost gândite pentru sisteme de tracțiune integrală mecanică (vezi Peugeot 3008, de exemplu) pot beneficia de punte posterioară motoare. Pentru a obține un sistem AWD, de multe ori este nevoie de două motoare electrice, ca în cazul modelelor Stellantis și Toyota.
Urmează cele mai ieftine
Dacă ai reușit să te bucuri de modelele de peste 50.000 de euro, promit că, în articolul următor, revenim cu picioarele pe pământ și căutăm modele sub această valoare. Dar nu te entuziasma prea tare. PHEV-urile cele mai accesibile costă un pic peste 30.000.
Notă: În tabel le-am așezat în ordine descrescătoare a autonomiei electrice. Și încă ceva. Dată fiind frecvența cu care cresc prețurile, îți recomand să le iei pe cele din tabel drept valori orientative.
Model | Putere totală | Putere motor electric | Capacitate netă baterie (kWh) | Autonomie electrică WLTP (km) | Putere max. încărcare la priză (kW) | Timp min. încărcare la priză (h) | Preț de pornire (euro) |
---|---|---|---|---|---|---|---|
Mercedes-Benz GLC 400 e 4Matic | 381 | 136 | 23,4 | 130 | 60 | 0,5 | 74.490 |
Mercedes-Benz GLC 300 e 4Matic | 313 | 136 | 23,4 | 130 | 60 | 0,5 | 71.660 |
Mercedes-Benz GLC 300 de 4Matic | 333 | 136 | 23,4 | 127 | 60 | 0,5 | 74.360 |
Mercedes-Benz C 300 e | 313 | 129 | 24,3 | 116 | 55 | 0,5 | 60.179 |
Mercedes-Benz C 300 de | 306 | 129 | 24,3 | 113 | 55 | 0,5 | 63.449 |
Volvo S90 Recharge | 455 | 145 | 14,9 | 90 | 3,6 | 5 | 77.720 |
Volvo S60 Recharge T8 AWD (și V60) | 455 | 145 | 14,9 | 90 | 3,6 | 5 | 72.520 |
Volvo XC60 Recharge | 350 | 145 | 14,9 | 78 | 3,6 | 5 | 71.110 |
Lexus NX 450H+ | 309 | 182+54 | 16,3 | 76 | 6,6 | 2,5 | 70.874 |
Suzuki Across PHEV | 306 | 182+54 | 16,3 | 75 | 3,7 | 5 | 56.540 |
Toyota Rav4 PHEV | 306 | 182+54 | 16,3 | 75 | 3,7 | 5 | 54.600 |
DS 9 E-Tense 250 | 250 | 110 | 12,9 | 74 | 7,4 | 2,4 | 69.300 |
Mercedes-Benz GLA 250 e | 218 | 109 | 11,5 | 69 | 22 | 0,5 | 50.170 |
Audi A6 50 TFSI e Quattro (și Avant) | 299 | 143 | 14,4 | 67 | 7,4 | 2,5 | 60.799 |
DS 7 E-Tense FWD 225 | 225 | 110 | 12,9 | 67 | 7,4 | 2 | 50.700 |
DS 7 E-Tense AWD 300 | 300 | 110+113 | 12,9 | 66 | 7,4 | 2 | 59.200 |
Peugeot 508 Hybrid 225 e-EAT8 | 225 | 110 | 11,3 | 64 | 7,4 | 1,7 | 50.700 |
Opel Grandland PHEV 300 CP 4x4 | 300 | 110+113 | 12.9 | 63 | 7,4 | 2 | 54.500 |
Mazda CX-60 e-Skyactiv PHEV | 327 | 175 | 17 | 63 | 7,2 | 3 | 52.390 |
Peugeot 3008 Hybrid 300 e-EAT8 AWD | 300 | 110+113 | 10,2 | 63 | 7,4 | 2 | 51.600 |
BMW 330e (și Touring) | 292 | 109 | 11,2 | 62 | 3,7 | 3,5 | 54.026 |
Land Rover Range Rover Evoque P300e | 309 | 109 | 12,2 | 61 | 32 | 0,5 | 55.120 |
Citroen C5 X 1.6 PHEV 225 CP | 225 | 110 | 11,3 | 61 | 7,4 | 1,7 | 55.101 |
Volkswagen Arteon 1.4 eHybrid (și Shooting Brake) | 218 | 110 | 10,4 | 61 | 4 | 3,5 | 50.124 |
Land Rover Discovery Sport P300e | 309 | 109 | 12,2 | 60 | 32 | 0,5 | 67.592 |
DS 7 E-Tense AWD 360 | 360 | 110+113 | 12,9 | 58 | 7,4 | 2 | 64.200 |
Hyundai Santa Fe 1.6 TGDi PHEV | 265 | 91 | 11,1 | 58 | 7,2 | 1,7 | 55.359 |
Mercedes-Benz E 300 e | 320 | 122 | 9,3 | 57 | 7 | 1,5 | 68.040 |
BMW 530e (și Touring) | 292 | 109 | 11,2 | 57 | 3,7 | 3,6 | 65.926 |
Kia Sorento PHEV | 265 | 91 | 13,8 | 57 | 7,2 | 1,7 | 55.961 |
Jaguar E-Pace P300e AWD | 309 | 109 | 12,2 | 55 | 32 | 0,5 | 69.567 |
Mercedes-Benz E 300 de | 306 | 122 | 9,3 | 54 | 11 | 1 | 71.640 |
Land Rover Defender 110 P400e | 404 | 143 | 15,4 | 53 | 50 | 0,5 | 78.897 |
Peugeot 508 PSE Hybrid 360 e-EAT8 | 360 | 110+113 | 11,3 | 52 | 7,4 | 1,7 | 70.000 |
BMW X3 xDrive30e | 292 | 109 | 11,2 | 50 | 3,7 | 3,6 | 63.844 |