După ce a fost forțat de război să renunțe la afacerile majore din Rusia și a pierdut lupta cu concurența în China, grupul Renault se orientează către America Latină pentru extindere.
Subsidiara Renault din Brazilia va investi 350 milioane de euro pentru producţia unui nou automobil de teren cu motor hibrid, care va fi distribuit în America Latină.
Noul model va fi produs la uzina Curitiba Veiculos de Passeio din complexul industrial Ayrton Senna aflat la Sao Jose dos Pinhais, statul brazilian Parana.
În timp, Brazilia – unde producătorul francez activează de peste 23 de ani – a devenit a doua mare piaţă a companiei, după Franţa.
Până în 2027, grupul intenţionează să investească trei miliarde de euro pentru a lansa opt noi vehicule şi a majora vânzările de maşini electrice (EV) în afara Europei.
Potrivit Renault, în jurul anului 2027, automobilele electrice şi modelele hibride ar urma să reprezinte o treime din vânzările realizate în afara Europei.
– Cum va reuși Renault să comercializeze electricul Twingo cu mai puțin de 20.000 de euro
– Am văzut pe viu noul Renault Master, model 2024