Turcii de la TOGG au prezentat al doilea model electric la CES 2024

Togg CES Las Vegas

Producătorul turc al mașinilor electrice TOGG a apărut, surprinzător, la CES Las Vegas cu un nou model de serie, pasul către extinderea pe piețele din Europa.

Sunt puțini cei care știu că Turcia are propria marcă de mașini electrice. Chiar mai puțini sunt cei care au descoperit primul model al mărcii TGG, SUV-ul T10X comercializat în trei variante cu o autonomie maximă cuprinsă, conform producătorului, între 314 km și 523 km. Ei bine, marca turcă de mașini electrice, primul producător național de astfel de vehicule, și-a făcut un obicei din a se prezenta la cunoscutul Consumer Electronics Show (CES) din Las Vegas în ciuda faptului că nu comercializează nimic pe piața americană. De fapt, singura țară în care sunt disponibile, deocamdată, mașinile TOGG este cea turcă.

La CES 2024, TOGG a ținut să prezinte chiar și un nou model, în premieră mondială. Justificându-și prezența la un eveniment dedicat produselor electronice de larg consum prin ideea că mașinile sale nu sunt altceva decât „dispozitive inteligente”, compania Türkiye Otomobili Girişim Grubu A.Ş. (TOGG) a prezentat la CES Las Vegas un sedan denumit T10F cu un design foarte apropiat de cel al unui Fastback.

Deși nu au dat multe detalii despre noul produs, presa turcă scrie că TOGG T10F va avea caracteristici și versiuni asemănătoare SUV-ului T10X. Astfel, cele trei versiuni de echipare vor fi V1 RWD (1 motor electric de 215 CP care acționează roțile din spate și baterie de 52,4 kWh), V1 RWD (1 motor electric de 215 CP care acționează roțile din spate și baterie de 88,5 kWh) și Dual Motor (430 CP) cu baterie de 88,5 kWh.

Având sisteme de încărcare care permit atât utilizarea unei prize casnice, cât și AC de 11 kW (opțional 22 kW) sau DC de până la 180 KW, mașina asigură un timp de încărcare competitiv. În plus, noul T10F va asigura și transferul de energie prin sistemul V2L.

Dincolo de prezentarea unui al doilea model la doar câteva luni de la intrarea în producție a SUV-ului T10X, turcii au anunțat la CES 2024 ambiții mari. Intrarea în producția de serie a modelului T10F este programată pentru 2025, tot atunci fiind estimată și comercializarea celor două modele pe piața din Germania. Ulterior, marca se va extinde și pe piețele din Franța, Italia, Olanda și Suedia pentru ca, în final, să acopere toate piețe europene.

Fără a menționa în ce interval de timp este programată extinderea la nivel european, oficialii turci au susținut că obiectivul TOGG este de a avea, 1 milion de vehicule pe șoselele din Europa până în 2032. Deocamdată, de la intrarea pe piață a SUV-ului T10X în 2023, au fost comercializate în Turcia circa 20.000 de unități.

„Lansarea modelului T10F marchează un moment definitoriu pentru TOGG, demonstrând angajamentul nostru de neclintit de a transforma peisajul mobilității”, a declarat directorul general al companiei, Gürcan Karakaș.

Compania a precizat că modelul a fost proiectat pentru a obține cel mai bun rating de siguranță EuroNCAP de cinci stele și că, pentru a ajunge la acest nivel, T10F va oferi o suită de sisteme avansate de asistență pentru șofer care include un sistem inteligent de control adaptiv al vitezei de croazieră, funcționalitate start-stop, sistem de detectare a semnelor de circulație, capacitate de menținere a benzii de rulare și avertizare la părăsirea benzii de rulare, sistem video 360 de grade, avertizare pentru unghiului mort și asistență automată la parcare.

T10F va dispune, de asemenea, de Togg’s Rush Hour Pilot, care asigură deplasarea automată a mașinii în traficul aglomerat la viteze de până la 15 km/h.

Ca și SUV-ul T10X, noul T10F a fost dezvoltat în privința designului împreună cu studioul italian Pininfarina. În afara celor două modele menționate, TOGG își propune ca, până în 2030, să aibă pe piață alte trei – un hatchback de clasă C, un SUV de clasă B și un monovolum tot de clasă B.

– Primul SUV turcesc electric, Togg – iată tot ce știm până acum
– TOGG este prima marcă auto din Turcia care va produce exclusiv modele electrice

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top