Mazda a atins un nou record de vânzări în România, iar CX-30 este cel mai vândut model al japonezilor

mazda_cx-30_nagisa_1_AutoExpert.ro

Mazda a atins o bornă istorică în România, reușind un nou record de vânzări: 2822 de automobile vândute în 2023, o creștere de 14% față de anul precedent. Pentru al patrulea an consecutiv, SUV-ul compact Mazda CX-30 a fost cel mai bine vândut model al mărcii în România, cu 831 de unități vândute.

 

Mazda3 și Mazda CX-5 au rămas printre primele trei cele mai populare modele, cu 730 și, respectiv, 595 de unități vândute. Mazda CX-60, cu noul său motor diesel cu șase cilindri în linie, a continuat povestea de succes de la debutul din 2022. Anul trecut, a înregistrat 305 livrări, mai mult decât dublu față de anul precedent. Mazda6 și Mazda MX-5 au înregistrat, de asemenea, o triplare a vânzărilor, cu 94, respectiv 26 de unități vândute.

Cristian Rigu, Country Manager Mazda România, a comentat această performanță, spunând: „Vânzările Mazda în România au atins un nou vârf istoric în 2023,  susținute în principal de triada formată din Mazda CX-30, Mazda3 și Mazda CX-5. Lansarea noii motorizări e-Skyactiv D diesel de generație nouă, cu șase cilindri în linie și Mild Hybrid, din echiparea Mazda CX-60, a consolidat gama și a oferit o nouă opțiune performantă, rafinată și economică.”

 

Reinventarea motorului Wankel

 

Rigu a evidențiat marea noutate de la sfârșitul anului, odată cu introducerea Mazda MX-30 R-EV. Cea mai recentă versiune a modelului MX-30, ce dispune de un motor rotativ care servește drept generator. Motorul Wankel este bine cunoscut în istoria Mazda datorită unor mașini legendare precum Mazda Cosmo și Mazda RX-7, a fost reinventat într-o postură inovatoare.

 

Cel mai vândut model din România, CX-30, poate fi configurat în patru linii diferite de echipare (PRIME-LINE, EXCLUSIVE LINE, HOMURA, NAGISA). Echiparea de bază, PRIME-LINE are un preț de pornire de 25.590 euro cu motorizarea de 2.0 litri benzină, 122 CP, tracțiune față și cutie manuală în șase trepte. Începând cu echiparea EXCLUSIVE LINE, puteți opta și pentru tracțiune integrală pornind de la 31.190 euro.

1 thought on “Mazda a atins un nou record de vânzări în România, iar CX-30 este cel mai vândut model al japonezilor”

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Deschidere test stabilitate Alfa Romeo Stelvio

Test de stabilitate – Curbe periculoase

Probelor de dinamică pe care le realizăm, de obicei, pe pista noastră din Vairano, le adăugăm azi unul extrem de provocator: schimbarea

Mercedes-Benz-CLA-AutoExpert

Primul contact cu noul Mercedes-Benz CLA

Colegii de la Quattroruote au urcat la bordul viitorului Mercedes CLA, așteptat în 2025, pentru o foarte scurtă experiență ca pasageri. Ocazia

Scroll to Top