Tesla Model Y este cel mai vândut vehicul din lume

Tesla Model Y

Datele preliminare ale companiei de consultanță JATO Dynamics arată că Tesla Model Y a reușit performanța de a depăși două modele Toyota în clasamentul mondial al vânzărilor din 2023.

În 2023, pentru prima dată în istoria pieței auto mondiale, un vehicul electric – în cazul de față Tesla Model Y – devine cea mai vândută mașină din lume. Datele, e drept, preliminare, colectate de analiștii JATO Dynamics, arată că vehiculul mărcii americane și-a asigurat primul loc pe majoritatea piețelor importante din lume.

În ciuda faptului că a fost fondat abia în 2003, producătorul de vehicule electrice Tesla a declanșat o schimbare seismică în peisajul auto, creând o mașină care a depășit performanțele concurenților său și a doborât recorduri.

Chiar dacă mai există câteva piețe care nu și-au publicat încă cifrele de vânzări pentru 2023, datele preliminare colectate de JATO Dynamics indică faptul că Tesla Model Y se află pe o poziție de neclintit, cu 1,23 milioane de unități vândute între ianuarie și decembrie 2023 – marcând o creștere de 64% de la an la an.

„Creșterea vânzărilor globale ale Model Y este fără precedent, în special pentru un vehicul aflat în Top 10. Ceea ce a reușit Tesla să realizeze cu Model Y într-un interval de timp atât de scurt este pur și simplu remarcabil”, consideră Felipe Munoz, analist global al JATO Dynamics.

Conform acestuia, Model Y a fost lider de vânzări atât în Europa cât și în China, cele mai mari piețe de vehicule electrice din lume. În acest context, datele Asociației Producătorilor de Automobile din China (CAAM), arată că în China au fost livrate peste 456.000 de unități Tesla Model Y – valoare în creștere cu 45% față de 2022.

Așa cum ați aflat deja de la AutoExpert.ro, în Europa, înmatriculările Modelul Y au urcat vertiginos depășind în special modelul aflat pe locul 2, Dacia Sandero, dar și Peugeot 208 sau Volkswagen T-Roc.

„Reducerile de preț din cursul anului, combinate cu reputația Tesla ca producător de mașini electrice fiabile și competitive, au contribuit la majorarea unei cereri aflată deja la cote ridicate. Drept urmare, Tesla este prima opțiune pentru mulți clienți care își doresc să achiziționeze un vehicul electric”, a explicat Felipe Munoz.

Este demn de remarcat și faptul că datele oficiale privind livrările Tesla arată că Model Y a reprezentat două din trei livrări ale producătorului de automobile american în 2023.

Potrivit datelor JATO Dynamics, anul 2023 marchează sfârșitul erei în care Toyota a dominat clasamentul modelelor, RAV4 și Corolla fiind cele care au condus clasamentul global în ultimii ani.

Conform lui Munoz, „Toyota are o prezență puternică la nivel mondial, cu RAV4 (un SUV) și Corolla (o mașină compactă) care fac marca atractivă cu o ofertă diversificată. Cu toate acestea, ambele modele nu dispun de opțiuni pur electrice, oferind doar alternative hibride. Chiar dacă Toyota a înregistrat un an 2023 bun, RAV4 și Corolla nu au putut concura pe piața mașinilor electrice, care a devenit din ce în ce mai stabilă și mai importantă în zone ca Europa și China”.

Așa se face că Toyota RAV4 poate acum ocupa doar locul al doilea în clasamentul celor mai vândute modele din lume, cu 1,07 milioane de unități vândute la nivel global – în creștere de la 1,02 milioane de unități în 2022, când a fost liderul pieței globale. Cu toate tipurile de caroserie incluse, Toyota Corolla ocupă și ea doar locul al treilea în clasament.

Analiștii JATO Dynamics au menționat că datele lor preliminare includ majoritatea piețelor lumii, inclusiv pe cele mai importante – precum SUA, Europa, China și India, și sunt șanse infime ca lucrurile să se schimbe odată cu raportul final care va fi făcut public în al doilea trimestru al anului 2024.

– Dacia Sandero a pierdut lupta cu Tesla Model Y pentru primul loc în clasamentul european
– Tesla Model Y tot mai aproape de o variantă modernizată

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult