Noutăți de la Peugeot: ChatGPT în mașini și garanție 8 ani pentru E-3008

Peugeot ChatGPT garantie 8 ani AutoExpert.ro

În cadrul prezentării anuale ”e-lion day”, Peugeot a relevat două noutăți importante pentru anul 2024. Prima – toate modelele primesc ChatGPT integrat în sistemul de infotainment. A doua – SUV-ul compact E-3008 vine cu garanție de 8 ani sau 160.000 km pentru toate componentele.

La sfârșitul anului 2024, gama Peugeot va include 12 modele electrice. Nouă dintre ele vor fi autoturisme, iar trei – vehicule comerciale. Actualelor E-208, E-2008, E-308, E-308 SW, E-3008, E-Rifter, E-Traveller, E-Partner, E-Expert și E-Boxer li se vor alătura E-408 și E-5008. Astfel, Peugeot va avea și la sfârșitul anului, ca și acum, cea mai mare gamă de autovehicule electrice printre producătorii europeni.

Viitorul Peugeot 3008 AutoExpert.ro

Totodată, bazându-se pe platforma STLA, compania promite să ofere unele dintre cele mai mari autonomii electrice de pe piață. Primul model construit pe aceasta, E-3008 promite o autonomie de până la 700 km.

Citește pe AutoExpertTotul despre noul Peugeot 3008 💡

Și, dacă tot am adus vorba despre SUV-ul compact, află că acesta primește o garanție de 8 ani sau 160.000 km. Este cea mai mare garanție oferită de un producător european de autovehicule. Garanția se numește Peugeot Allure Care și necesită servisarea la fiecare 2 ani sau 25.000 km. După această revizie periodică, garanția se înnoiește automat. De ea beneficiază inclusiv cei care deja și-au comandat un E-3008. Garanția include toate componentele, de la motor, încărcător, transmisie până la principalele subansambluri electrice și mecanice.

Viitorul Peugeot 3008 ChatGPT AutoExpert.ro

A doua noutate majoră este reprezentată de instalarea tehnologiei ChatGPT la bordul modelelor Peugeot. Începând de mâine, aceasta va putea fi instalată over the air în cinci țări europene (care nu includ România). Însă, până la sfârșitul anului, ”interlocutorul inteligent” va putea fi instalat în orice Peugeot, inclusiv în România, și fără a vizita service-ul. Acesta va fi operat prin intermediul asistentului vocal OK Peugeot. Va putea susține conversații complexe cu călătorii și va putea programa sistemul de navigație al autovehiculului fără input din partea șoferului. Pe scurt, va fi complet integrat în sistemul i-Cockpit.

 

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top