Datoria lui Miță

Trifu Mihai Nicolae, stăpânul celei mai gălăgioase Dacii din motorsportul românesc, a așteptat cu interes dubla din CNVC Dunlop desfășurată pe Transalpina. După amânarea etapelor de la Sinaia, Miță era montat să obțină un rezultat foarte bun cu batrâna lui mașină, dar socoteala de acasă nu prea s-a potrivit cu cea din târg…

Mihai a terminat pregătirile pentru cea mai recentă etapa din Campionatul Național de Viteză în Coastă Dunlop pe ultima sută de metri, ratând, chiar, verificările tehnice inițiale și dând ceva emoții celor care așteptau să-l vadă aliniat la start. Dar cum pasiunea merge dincolo de orice, situația s-a remediat a doua zi dis de dimineață.

Pauza cauzată de amânarea etapelor de la Sinaia și spiritul competitiv pe care clujeanul nostru îl etalează de fiecare dată, inclusiv în Campionatul Național de Karting Dunlop, îl recomandau drept unul dintre concurenții care își vor pune amprenta pe cea mai spectaculoasă coastă a sezonului. Din păcate, “fierul” nu este întotdeauna prietenul omului, iar simpatica mașină în care Mihai investește atâta pasiune s-a găsit să facă nazuri chiar la Rânca.

Urcările de vineri au fost un joc alambicat între „pretențiile” Novei și soluțiile pe care Miță le găsea. Și parcă de fiecare dată le dădea de cap, dar realitatea s-a dovedit a fi alta. Probleme la alimentare, care nu apăreau pentru prima dată, au cauzat urcările nu tocmai reușite din manșele de antrenamente cronometrate. Ca un făcut, acestora li s-au adăugat și unele la instalația electrică, iar răbdarea tânărului pilot era pusă grav la încercare. Fără a le da de capăt, Mihai a fost nevoit să accepte situația și să tragă cât a putut de materialul de concurs.

Rezultatele au fost departe de posibilitățile sale, dar, totodată, excelente în situația dată, în care alții ar fi depus armele la nervi. Astfel, Trifu a ocupat poziția a 24-a în clasamentul general al etapei, din 59 de concurenți înscriși. Nova a fost al optulea cel mai rapid automobil cu două roți motrice, în timp ce în clasamentul grupei H a terminat pe poziția a 13-a, iar la clasa sa (H3) a terminat pe 5.

Ambiționat de rezultatele depărtate de așteptările sale, Mihai a pus mâna pe scule și a decis să remedieze toate inconvenientele până la startul de duminică. Iar la prima vedere așa părea să fie. Mai mult, o pereche de anvelope mai bune, împrumutate de la prieteni, puteau să fie cheia unui rezultat care să șteargă insatisfacțiile de vineri. Dar mașina și-a arătat încă o dată “personalitatea” puternică și s-a încăpățânat să nu-i facă pe plac stapanului.

Chiar și așa Mihai a forțat cât a putut, deși lipsa de putere a motorului era evidentă, și a reușit clasări mai bune decât în etapa anterioară. Poziția a 16-a în clasamentul general, cea de-a 4-a în clasamentul de la 2 Roți Motrice, 6 la H și 4 la clasa H3. Departe de a fi cele mai bune rezultate ale sale, iar Mihai rămâne cu parerea de rău că a fost tradat de materialul de concurs și că n-a reușit să-i înțeleagă „dorințele”, dar se naște totodată o datorie.

Aceea că la următoarea dublă, etapele de la Câmpulung Muscel ce se vor desfășura în parioada 31 august – 02 septembrie 2012, Dacia să fie pusă la punct și să-i încânte pe fanii lui Miță cu o evoluție spectaculoasă, încununată cu rezultate pe măsura talentului stăpânului.

Despre Mihai Trifu:
Mihai Nicolae Trifu a debutat în motorsport la 12 ani, în disciplina karting. După rezultate notabile la nivel regional (campion al categoriei “Mobra” în 2002, locul 3 al aceleași categorii în 2005 și campion județean al categoriei 100 ICA în 2009 – Cluj), el și-a făcut debutul în cursele regionale de tip VTM, reușind să devină campion al categoriei H3 și al debutanților în anul 2009. Din 2010 concurează în Campionatul Național de Viteză în Coastă Dunlop, unde a reușit rezultate deosebite, fiind unul dintre cei mai rapizi piloți ai categoriei automobilelor cu două roți motrice (2RM).

Despre automobilul de concurs – Dacia Nova:
Trebuie precizat că avem de-a face doar cu o caroserie (și ea puternic modificată) de Dacia Nova, pentru că automobilul a suferit un transplant serios de componente sub capotă. Motorul aspirat natural a fost împrumutat de pe un VW Golf și dezvoltă o putere maximă de aproximativ 200 CP, dintr-o cilindree de doi litri. Transmisia este asigurată de o cutie de viteze cu craboți, cu șase rapoarte. Ținută de drum impresionantă este rezultatul montării unei suspensii sport Bilstein, iar frânele sunt produce de AP Racing (etrieri cu câte patru pistonașe pe față și câte două în spate).Credit Foto: Sorin Pop/Rallyzoom.ro

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top