Binecunoscutul model cross over ASX, dar și legendarul Pajero, comercializate de către Mitsubishi Motors Australia Limited (MMAL), au obținut titluri importante, cu ocazia decernării premiilor Gold Star Value Awards, acordate de către Wheels Magazine.
Situându-se în topul segmentului Compact SUV, modelul ASX 2WD a fost lăudat pentru designul său interior și exterior, prețul de achiziție accesibil și garanția generoasă. Membrii juriului Wheels Magazine au apreciat modelul ASX 2WD ca fiind “o reală valoare”, plasându-l în topul clasamentului înaintea modelelor Skoda Yeti și Nissan Dualis.
Costurile scăzute de asigurare, fiabilitatea excelentă dupa 3 ani de folosință și consumul economic de 7.9l/100 km, la varianta CVT, au contribuit de asemenea la obținerea poziției de top a modelului ASX 2WD.
La categoria SUV-uri mari/4WD, robustul Mitsubishi Pajero și-a revendicat locul I, membrii juriului Wheels apreciind modelul Pajero GL pentru: cea mai bună garanție din industria auto, valoarea ridicată de revânzare și cea mai ieftină asigurare premium din clasa sa. În opinia juriului Wheels modelul Pajero GL a obținut aurul înaintea modelelor Toyota Prado și Nissan Patrol, mulțumită procentajului de 65% al fiabilității modelului după o perioada de 3 ani și a durabilității dovedite.
Mutsuhiro Oshikiri, CEO MMAL, a declarat faptul că, pentru cel de-al 2-lea an consecutiv, compania a primit cu mândrie distincțiile. “Mitsubishi Motors oferă valoare, autovehicule stilate, iar recunoașterea împărtășită, an de an, de una dintre publicațiile de monitorizare de top ale Australiei, este o realizare.” a mai declarat Oshikiri.
Evaluarea vehiculelor a fost făcută pe baza unor criterii ce cuprind: garanția, consumul redus de combustibil, prețul de achiziție, amortizarea, costurile de asigurare precum și prețurile și programul service-ului.