Nou exponat exclusivist la Țiriac Collection: Ferrari 812 Competizione Aperta

Ferrari 812 Competizione Aperta - Tiriac Collection 3

Galeria exclusivistă de mașini a omului de afaceri Ion Țiriac, a prezentat al 25-lea model Ferrari din portofoliu, 812 Competizione Aperta.

Țiriac Collection a anunțat integrarea în galeria de exponate a modelului Ferrari 812 Competizione Aperta, spectaculosul exemplar fiind prezentat de Ion Țiriac.

Începând din acest week-end, Ferrari 812 Competizione Aperta va putea fi admirat în cadrul Țiriac Collection alături de cele peste 170 de automobile de excepție expuse în galerie. Modelul este al 25-lea model Ferrari inclus la Țiriac Collection.

„Avem o «jucărie» nouă care e destul de rară, competitivă: 812 Competizione Aperta, un exemplar pe care l-am obținut destul de greu. Sunt un client asiduu Ferrari și l-am luat direct de la fabrică. Ferrari ne-a făcut un model dedicat, inscripționat pentru Țiriac Collection. Sunt foarte mândru că îl putem prezenta vizitatorilor”, a declarat Ion Țiriac.

Ferrari 812 Competizione Aperta, serie limitată la 599 de unități, dispunând de plafon tip Targa, este un omagiu adus tradiției glorioase a mașinilor decapotabile aparţinând Scuderiei italiene.

Modelul reprezintă o fuziune perfectă de performanță, formă și funcționalitate având un motor V12 de 6.5 litri, capabil să genereze 830 de cai putere. Accelerația de la 0 la 100 km/h este realizată în doar 2,89 secunde.

Designul exterior îmbină perfect curbele musculare cu eleganța aerodinamică, iar configurația cu plafon detașabil amplifică experiența la volan, punând în evidență puterea și performanțele remarcabile.

Țiriac Collection include din acest moment 25 de exemplare Ferrari, începând de la un Dino 246 GT din 1972 și până la supercarurile momentului, fiecare având o poveste și caracteristici unice.

Ferrari Testarossa, simbolul anilor ’80, cunoscut pentru liniile sale iconice și performanțele de top, Ferrari SF90 Stradale, un supercar modern care redefinește limitele performanței și inovației tehnice cu un sistem hibrid avansat, Ferrari 550 Maranello, de asemenea un model reprezentativ pentru renașterea modelelor GT ale Ferrari, combinând luxul cu performanța sportivă, precum si legendarul Ferrari F40, lansat pentru a celebra 40 de ani de existență a mărcii Ferrari.

Seria exemplarelor Ferrari este completată de un model clasic 400i care a aparținut celebrului jucător de tenis Boris Becker, de Ferrari 458 Speciale Aperta, un alt exemplar exclusivist, ce aduce inovațiile tehnice și aerodinamice într-un model cabrio de înaltă performanță şi de 599 GTO considerat unul dintre cele mai rapide și puternice modele de serie ale Ferrari.

Ferrari F176 Monza SP2, care are la bază conceptul inovator cunoscut sub numele de „Icona”, construit pentru a întruchipa perfect eleganța, performanța și inovația, este un alt exemplar în serie limitată care a fost dezvăluit oficial în septembrie 2020.

Colecția omului de afaceri Ion Țiriac este înnobilată de prezența unui exemplar LaFerrari F150 din 2014, una dintre cele 499 de unități care au fost construite și vândute exclusiv unor clienți atent selectați. LaFerrari este primul model hibrid al mărcii, dezvoltând 963 de cai putere.

– Mercedes-AMG ONE a intrat în Țiriac Collection
– Țiriac Collection ocupă locul trei în topul celor mai bine cotate muzee auto din lume

 

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top