Compania ATP Trucks Automobile, controlată de omul de afaceri Mireca Cirț, a demarat un proiect de construire a unei a doua uzine de asamblare a camioanelor și autobuzelor la Baia Mare.
Cunoscută pentru camioanele Truston prezente pe multe dintre șantierele țării, dar și prin încercarea de a impune propriul autobuz electric în fața autorităților locale din România, compania ATP Trucks Automobile din baia Mare a demarat un proiect de extindere a activității.
Menționat de Mircea Cirț – omul de afaceri care controlează, prin ATP Holding, compania ATP Trucks Automobile – încă din vara anului trecut, atunci când noul producător de vehicule comerciale împlinea patru ani, proiectul de extindere a capacității de producție pare tot mai aproape de realizare.
„Suntem hotărâți să rămânem agili și receptivi la cerințele pieței în schimbare. Cu această viziune în minte, ne-am propus să extindem unitatea noastră de producție, pentru a ne putea îndeplini angajamentul atât față de comunitatea în care ne desfășurăm activitatea, dar și față de clienții noștri”, declara Mircea Cirț în august 2023.
Ulterior, în ianuarie 2024, compania ATP Trucks Automobile solicita acordul de mediu pentru proiectul „Construire hale de producție și clădire administrativă, cabină poartă, împrejmuiri, drumuri de acces și deschidere acces din strada Islazului”, în municipiul Baia Mare, B-dul Regele Mihai I.
Proiectul de extindere a capacităților de producție presupune construirea a două hale de producție, inclusiv departament administrativ, cu o suprafață de circa 13.000 mp. În noile clădiri ar urma să fie asamblate atât camioane cât și autobuze. Mai mult decât atât, conform presei locale, Mircea Cirț ar avea în plan încă o etapă de extindere în circa doi ani.
Deocamdată, oficialii companiei au anunțat că sunt „în căutare de parteneri locali care să se alăture proiectului nostru de a construi a doua fabrică ATP Trucks Automobile, acum în Baia Mare”.
Conform acestora, în noua facilitate de producție vor fi asamblate „camioane și autobuze electrice și pe hidrogen”.
Într-o primă etapă, partenerii despre care vorbesc cei de la ATP Trucks ar trebui să poată livra 8.000 mc de piatră pentru fundament și 5.000 mc de beton de diverse clase. Printre condițiile de „prioritizare” a eventualelor oferte, oficialii companiei notează, mai puțin obișnuit, „furnizori care aleg să cumpere camioane ATP Trucks sau semiremorci Stamer montate de ATP Trucks, în schimbul serviciilor oferite”.
După enumerarea altor condiții pentru a avea prioritate – să fie furnizori locali din Baia Mare sau zonali, la o distanță de maximum 50 km de Baia Mare -, eventualii parteneri sunt informați că „aceasta este doar prima fază a proiectului nostru. mai multe detalii și alte nevoi vor fi furnizate pe parcurs”.