Porsche AG prezintă în premieră noul model Cayman, în cadrul Salonului Auto desfăşurat la Los Angeles. A treia generaţie Cayman a fost redesenată complet. Modelul este mai lung, mai uşor şi mai rapid, mai eficient şi mai puternic decât oricând.
Ampatamentul mai lung, ecartamentul mai lat şi roţile mai mari cresc performanţa motorului maşinii la un nivel de neegalat pentru clasa sa. Noua maşină de două locuri este – după Carrera 911 şi Boxster – cea de-a treia linie de mașini sport de la Porsche care dispune de o caroserie uşoară, cu design inovator. Noul Cayman are cu până la 30 kg mai puţin, în funcţie de model şi de echipare, şi consumă cu până la 15% mai puţin combustibil faţă de modelul anterior – în ciuda motorului mai mare şi a performanţelor superioare.
Noua generaţie de maşini sport cu două locuri şi motor central debutează în două versiuni clasice Porsche: modelul Cayman şi modelul Cayman S. Modelul de bază este propulsat de un motor boxer de 2,7 litri, cu şase cilindri, având 275 CP (202 kW). Maşina accelerează de la zero la 100 km/h în 5,4 secunde, în funcție de echipamentul cu care este dotată, şi atinge o viteză maximă de 266 km/h. Consumul de combustibil NEDC este între 7,7 l/100 km şi 8,2 l/100 km, în funcţie de transmisia aleasă.
Motorul de 3,4 litri de pe modelul Cayman S produce 325 CP (239 kW), iar acceleraţia de la poziţia de staţionare până la viteza de 100 km/h se poate realiza în 4,7 secunde, cu dotările potrivite. Cayman S poate ajunge la o viteză maximă de 283 km/h, valoarea consumului de combustibil NEDC fiind între 8,0 l/100 km şi 8,8 l/100 km, în funcţie de transmisia selectată.
Ambele modele sport coupé sunt echipate cu transmisie manuală standard cu şase viteze. Dotarea cu şapte viteze Porsche Doppelkupplungsgetriebe (PDK) poate fi ataşată opţional, asigurând o acceleraţie mai rapidă şi o economie a consumului de combustibil.
Porsche a îmbunătăţit modelul Cayman cu mai multe dotări opţionale. De exemplu, versiunea sport coupé este acum disponibilă pentru prima dată cu funcţia Adaptive Cruise Control (ACC), care controlează viteza vehiculului şi distanţa în trafic până la maşina din faţă, precum şi cu sistemul de sunet Burmester. O altă funcţie nouă pentru Cayman este sistemul de pornire fără cheie Entry & Drive system, care este, de asemenea, opţional.
Design: proporţii noi, linii proeminente
Noul Cayman este mai distinctiv ca oricând. Proporţiile maşinii sunt cu totul noi şi, totuşi, este un model Porsche sport coupé tipic; ampatamentul extins, cu console scurte şi roţi cu diametrul de 18-19’’, cu circumferinţa de rulare mai mare, constituie caracteristicile vizuale care indică performanţa mărită a maşinii. Aspectul modelului este definit de liniile precise şi muchiile ascuţite. Acestea accentuează silueta joasă şi alungită a maşinii, cu parbrizul plasat mai în faţă şi cu o linie a plafonului alungită spre spate.
Foarte expresive şi caracteristice sunt fantele dinamice ale uşilor, care ghidează aerul către galeriile laterale din spate şi apoi direct către motor.
În faţă, noul Cayman este marcat de prizele principale ale aerului de răcire, care se măresc spre extremităţile maşinii. Un alt element specific pentru noua generaţie sport coupé îl constituie eleronul mărit din aluminium şi partea din spate cu geam panoramic. Lama subţire a spoiler-ului din spate este montată direct pe hayon, fiind mai mare şi la un unghi mai abrupt faţă de cea de pe Boxster.
Lansarea pe piaţă a noii generaţii Cayman în Europa este programată pentru martie 2012, preţul de pornire în România va fi de 46.845 euro pentru Cayman şi de 57.905 euro pentru Cayman S, fără TVA.