Talbot este un producător auto cu o rezonanță destul de limitată în România, dar pasionații îi știu povestea zbuciumată. Cum tot dintre pasionați răsar proiecte deosebite, fie ele doar virtuale, cum este încercarea unui tânăr arhitect român de a reinterpreta design-ul unuia dintre cele mai celebre modele din istoria companiei: Talbot-Lago T 150C Teardrop.
Lansat în anii ’30, perioadă în care design-ul propriu-zis al unui automobil era de multe ori creația unor carosieri particulari, T 150-C Lago Speciale Teardrop Coupe (pe numele său complet) este unul dintre cele mai apreciate automobile la concursurile de eleganță și la licitațiile de profil și este opera casorierului “Figoni et Falaschi”. De exemplu, un exemplar produs în 1938 (serie de șasiu 90034) a fost vândut în august 2010 la o licitație din Monterey cu suma de 4.620.000 de dolari.
Superba creație i-a aparținut lui John M. O’Quinn și a câștigat clasa la care a fost înscrisă în Cursa de 24 de ore de la Spa, în anul 1948. Caroseria produsă de Figoni et Falaschi este originală, exemplarul nefiind implicat niciodată în vre-un eveniment rutier. Mai mult, din datele existente se pare că este singurul Lago Speciale Teardrop Coupe cu ampatament mare (long-wheelbase) ce se mai află în forma originală, în lume.
Este un superb exercițiu de design franțuzesc al anilor ’30, formele “voluptoase” reprezentând specificul vremurilor interbelice, când influențele aviatice ale primul război mondial își făceau simțită prezența din ce în ce mai evident. Totodată, un alt curent ce a influențat liniile mașinii a fost Art Deco.
Pasiune de arhitect
Aici intervine talentul românesc. Pasionat de mașini încă din copilărie, Vladimir Mândru nu și-a abandonat afinitatea nici după ce a hotărât să o apuce pe calea arhitecturii. Printre proiectele specifice meseriei sale el își face timp și pentru incursiuni în lumea design-ului auto. Dacă de multe ori talentului său i se dă frâu liber pentru a imagina modele de sine stătătoare, uneori i se mai impun și teme fixe. Cum a fost proiectul redesenării superbului Talbot-Lago de care v-am povestit până acum.
Reinterpretarea acstei caroserii are un numitor comun: fluiditatea; Teardrop, și în mod special modelul T 150-C Speciale, este o combinație între “C” (competition) și eleganță (“speciale”), cu o aerodinamică specială, studiată minuțios. Elementele definitorii modelului din 1938 au fost păstrate: raportul dimensional dintre elementele caroseriei, caracterul sportiv accentuat, dar mai ales elementele de detaliu (grila frontală, ornamentele cromate laterale, sunroof-ul).
“Din punctul meu de vedere, perioada în care a fost desenată această mașină superbă poate fi definită drept “beatiful & grotesque”, o combinație între forme moi și accente agresive. Tocmai de aceea, inspirat fiind de un model atât de impunător, am încercat să mai temperez contrastul puțin, fără a pierde totuși din valoarea elementelor. Unii dintre cei care și-au lăsat amprenta asupra modelului original, Walter Becchia (din portofoliul căruia amintit doar celebrul Citroen 2CV) și-a permis la acest model Talbot-Lago să “abuzeze” de luxul formelor, iar ascensiunea modelului Talbot SS în cursele vremii, care reușea să câștige unele dintre cele mai celebre etape de atunci, i-a facilitat acest “lux”. Așa se face că personal am încercat să împrumut din “libertatea” lui Becchia și să aduc la zi, dar fără a părăsi linia originală”, și-a descris Vladimir creația pe scurt.
În galeria foto vă invităm să admirați produsul imaginației artistului de 28 de ani, alături de câteva poze ale modelului ce a folosit drept bază de pornire în acest proiect. Mai jos urmăriți un film în care se remarcă eleganța deosebită a bijuteriei Talbot-Lago.