VIDEO: Regele a murit. Trăiască regele! Noua Clasă S de la Mercedes-Benz

Ziua de 15 mai 2013 se va dovedi una dintre cele mai importante ale acestui an, din punct de vedere automobilistic. Ea reprezintă momentul în care “mașina președinților”, Mercedes-Benz Clasa S, s-a reinventat într-o nouă generație. Personal, aș paria că nu există om care să fi urmărit setul de poze oficiale, și să nu fi scăpat un oftat. De ce? Vedem în cele ce urmează…

Voi începe precum o moară stricată și voi aminti (oare a câta oară auziți asta?) că Mercedes-Benz Clasa S este, fără doar și poate, etalonul clasei de lux. Este automobilul cel mai des întâlnit în parcurile de protocol ale președinților de state la nivel mondial, de unde și renumele la care făceam referință în introducere. Cum putea să fie prezentat muritorilor de rând un model cu un așa pedigree, dacă nu într-o atmosferă de gală.

Alegând fabrica Airbus din Hamburg, acolo unde se construiesc unele dintre cele mai performante aparate de zbor pentru pasageri, oficialii Mercedes-Benz au încercat o poziționare clară a noii Clase S, peste celălalte modele concurente. Asocierea cu domeniul aeronautic accentuează totodată caracterul bussiness, premium în cel mai pur stil, al navei amiral din curtea germanilor (parcă această expresie se potrivește mai bine ca oricând în acest context). Iar simplul fapt că urechile celor câteva sute de jurnaliști aleși pe sprânceană pentru lansarea acestui model au fost “gâdilate” de acordurile (live) rafinate ale Aliciei Keys este o dovadă în plus că nu au existat limite de buget pentru evenimentul de lansare.

Cred că ar fi mai simplu să se facă o enumerare a caracteristicilor pe care nu le îndeplinește noul S, decât al celor care se afla în echiparea modelului. Cele mai noi tehnologii din industrie, dacă s-au dovedit viabile și fiabile se găsesc cu siguranță sub capota sa, pentru că așa s-a procedat întotdeauna, Clasa S reprezentând “vitrina” perfectă pentru expunerea tehnologiilor de viitor. Despre design fotografiile ar putea să “vorbească” mult mai bine decât mine, dar nu pot să nu remarc partea posterioară, pe care o găsesc ca fiind o capodoperă de stil. Profilul este mai plonjat decât în cazul generațiilor anterioare, împrumutând ceva elemente de design de la coupe-urile de lux. Partea frontală este dominată de grila clasică Mercedes-Benz, de dimensiuni foarte mari, poate chiar ușor exagerate…

Alte elemente esențiale în aspectul automobilului sunt blocurile optice, pe care dacă le studieze individual vei constata că sunt, la rândul lor, adevărate opere de artă. Tehnologia LED a pus stăpânire pe tot, aproximativ 500 de astfel de componente fiind folosite la noua Clasă S, îndeajuns de multe pentru a se renunța complet la becurile clasice.

Hotel de cinci stele? Sigur doar cinci?
Odată pătruns în interior vei intra imediat în rolul căpitanului navei Enterprise. Totul este de-a dreptul SF. Iar o privire de jur împrejură e de ajuns pentru a certifica faptul că Mercedes-Benz nu mai concurează doar cu Audi și BMW, ci a ridicat privirea ceva mai sus, către rivalii britanici ceva mai fandosiți. Și e oarecum normal, din moment ce Maybach a fost trecut de pe liniile de producție direct în istorie, doar că ar fi fost păcat să se renunțe de tot la moștenirea sa. Ecranele de mare rezoluție domină segmentul bordului ce se ocupă cu afișarea tuturor informațiilor, iar dimensiunile mari rivalizează cu cele ale notebook-urilor moderne. Sistemul Command este mai complex ca oricând.

Scaunele, adevărate fotolii de fapt, au atâtea funcții încât, dacă închizi ochii, vei putea ușor să crezi că ești într-un centru spa, și nu la bordul unui automobil. Pe lângă multitudinea de reglaje, sisteme de încălzire și răcire, sau de masaj clasic, un sistem de masaj cu pietre încinse provoacă limitele actuale ale industriei. Nici măcar aerul nu este lăsat la liber, fiind purificat și tratat în prealabil (Air Balance Package), iar urechile fine vor fi încântate de sistemul audio de mare fidelitate Burmester. În tot acest univers super-tehnologizat, o tușă deosebită o dau gurile rotunde de ventilație, o punte în timp care amintește parcă de faptul că aceasta a fost întotdeauna menirea companiei, încă din cele mai vechi timpuri: luxul absolut.

Tehnologiile înglobate pentru îmbunătățirea funcționării automobilului și creșterea siguranței pasagerilor au fost grupate sub denumirea de “Intelligent Drive”. Își dau concursul aici ultimele evoluții ale unor sisteme deja cunoscute cum ar fi: Night View Assist Plus, Brake Assist Plus, Steering Assist, Active Lane Keeping Assist, Pre-Safe Brake, Distronic Plus, Active Parking Assist. În plus, printr-un sistem inteligent de monitorizare în permanență a stării drumurilor prin intermediul unor camere de luat vederi, noul S poate adapta în permanență setările sistemului de suspensie, pentru ca deplasarea să se facă în același registru de confort, chiar dacă există diferențe semnificative între calitățile drumului pe diferite tronsoane.

Doar patru motorizări. Deocamdată.
Pentru cai care se grăbesc să plaseze deja o comandă pentru noul Mercedes-Benz Clasa S e bine de știu că deocamdată ei pot opta pentru un motor pe benzină, pentru un diesel, sau pentru două versiuni cu tren hibrid de propulsie. Versiunea pe benzină este un clasic, S500, animată de un propulsor care dezvoltă 455 CP. Cei 4,7 litri ai V8-ului twin-turbo fac ca 0-100 km/h să fie o joacă de doar 4,8 secunde. Viteza maximă: cum altfel? Limitată electronic la 250 km/h.

Diesel-ul S350 BlueTECH este un V6 de 3 l care dezvoltă 258 CP, accelerează până la 100 km/h în 6,8 secunde și este cea mai ieftină versiune, pentru moment. Pentru cei care-și doresc un Clasa S, dar vor să rămână totuși prieteni cu pinguinii și cu urșii polari, Mercedes-Benz oferă versiunile hibride S400 HYBRID și S300 BlueTECH HYBRID. Primul combină cei 306 CP produși de un V6 de 3,5 l cu 27 CP produși de un motor electric, în timp ce al doilea are un sistem de propulsie alcătuit dintr-un motor diesel de 2,2 l și 204 CP și unul electric de 20 CP.

Dacă până acum am reușit să vă stârnim interesul, e bine să știți că aveți de pregătit cel puțin 80.000 de euro, atât cât este prețul de pornire pentru noua Clasă S. E limpede că pentru a putea beneficia de toate cele pe care le-am prezentat noi aici va fi nevoie de mult mai mult. Cu cât mai mult? Ei, asta n-o poate ști nimeni exact, pentru că posibilitățile de configurare sunt nenumărate. Dar, cel mai important lucru este că oricine și-ar putea gândi un Mercedes-Benz Clasa S exact după pofta sa. O poftă regală, în ton cu noul sosit.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top