Un alt autovehicul care sfidează convenţionalul, un alt scor de top – noua Mazda3 a primit punctajul maxim de cinci stele de la EuroNCAP. Cel mai nou model Mazda este astfel cea mai sigură maşină compactă disponibilă în Europa testată de EuroNCAP până în acest moment al anului.
Ultima versiune a celui mai vândut model Mazda a obţinut
punctaje remarcabile în toate cele patru categorii. Procentele pentru protecţia
adulţilor şi cea a copiilor au fost de 93%, respectiv 86% – ambele printre cele
mai ridicate din Europa în acest an. Pentru siguranţa pietonilor procentul a
fost de 65%, iar pentru asistenţa sistemelor de siguranţă de 81%. Aceste valori
depăşesc nivelurile Euro NCAP necesare pentru acordarea celor cinci stele. Este
primul scor obţinut de noua Mazda3 din partea unei autorităţi importante de
evaluare a siguranţei. Disponibil în versiunile
hatchback sau sedan, noul model este cel de-al cincilea produs al Mazda care
obţine cinci stele Euro NCAP în condiţiile unui nou sistem de cotare mai riguros,
introdus în 2009. Celelalte modele sunt generaţiile anterioare Mazda3, cele anterioare
şi curente Mazda6, precum şi SUV-ul Mazda CX-5. Noua Mazda3 este echipată cu Caroseria-SKYACTIV şi Şasiul-SKYACTIV,
tehnologii revoluţionare de absorbţie a impactului,
care sunt în acelaşi timp şi foarte uşoare.
De exemplu, aproximativ 60%
din corpul maşinii este realizat din oţel de înaltă şi ultra-înaltă rezistenţă,
faţă de jumătate în cazul modelului anterior. Acest fapt face ca noul model
compact Mazda să fie mai uşor şi în acelaşi timp mai rigid cu 30%. Mai mult, maşina
are o siguranţă pasivă îmbunătăţită, care vine în completarea i-ACTIVSENSE – un cumul de tehnologii de siguranţă activă bazate pe
senzori. Evaluările Euro NCAP vor include aceste sisteme începând cu 2014. O altă caracteristică importantă a noii Mazda3, pusă în
vânzare luna trecută în Europa, este predictibilitatea acceleraţiei, frânării
şi direcţiei. Făcând maşina mai uşor de condus în condiţii de siguranţă, se
reduce riscul accidentelor, fără a se face însă compromisuri la plăcerea de a
conduce specifică Mazda. De asemenea, autovehiculul este disponibil cu un
interior complet redesenat, ce integrează platforma MZD Connect. Ideea este de
a ajuta şoferul să utilizeze la capacitate maximă toate informaţiile pe care
sistemele maşinii le oferă.Noua Mazda3 este disponibilă în România, cu un preţ începând
de la 14.990 Euro cu TVA inclus şi beneficiază de 5 ani garanţie extinsă şi
finanţare prin Mazda Finance.