Chevrolet a adus la New York noua generație a sedanului plug-in hybrid Volt. Premiera de la New York vine dupa scurta prezentare cu iz de teaser consumata in cadrul targului international de electronica CES de la Las Vegas.
Mai lung cu 8 centimetri decat predecesorul sau, noul Chevrolet Volt masoara 4,58 metri in lungime, marcand o nouă etapă în evoluția designului adoptat de constructorul american.
Chevrolet își propune să descopere charisma de care este nevoie pentru a seduce clientela americană, dar și pe cea tradițional mai conservatoare de peste ocean, noul Volt afișând o siluetă dinamică, cu accente high-tech și blocuri optice fine cu tehnologie LED.
Ampatamentul măsoară 2,69 metri, valoare ce rezonează plăcut cu cerințele de spațiu dedicate pasagerilor din spate. Portbagajul rămâne, însă, modest, oferind în continuare o capacitate de încărcare de 300 litri.
Propulsia este asigurată de un motor electric creditat cu 150 CP și 398 Nm. Atunci când bateriile de 18,4 kWh se descarcă, o motorizare cu patru cilindri pe benzină, cu capacitatea de 1,5 litri, preia rolul de generator, furnizând energie pentru acestea. Întregul ansamblu este acum mai ușor cu 45 kilograme, iar autonomia maximă este estimată la 660 kilometri, 70 dintre aceștia în modul de rulare exclusiv electric.
Istoria se repetă, iar Volt va avea cel mai probabil, din nou, un corespondent european comercializat sub sigla Opel. Viitorul Ampera va ramane, insa, singur pe piata de pe Batranul Continent, in urma retragerii definitive a brandului american in 2014.