Test drive Citroen C3 Picasso 1.6 HDi 110 CP

Cu C3 Picasso, Citroen vrea, parca, sa rescrie definitia monovolumelor, adaugand la adjectivul “util” termeni ca “simpatic”, “atragator” sau chiar “fitos”.

  • Modularitate/spatiu interior
  • Design foarte inspirat
  • Pret de achizitie in versiuni superioare
  • Valoare de revanzare

Nu mi s-a mai întâmplat de mult timp să mă simt atât de cercetat într-o maşină, aşa cum am păţit în timpul celor aproape 1000 de kilometri pe care i-am rulat în maşina din imagine. Recunosc că şi eu am avut o reacţie de surprindere la vederea acestui broscoi vesel, conştient de atuurile lui, care vrea parcă să orăcăie la toată lumea despre calităţile pe care le ascunde. Este adevărat că am beneficiat de o versiune bine echipată, pe care este imposibil să o ratezi, dacă îţi apare în câmpul vizual.

Elementele cromate, montanţii laterali cu aspect de fibră de carbon şi jantele speciale îi dau un aer misterios, care îţi induce un respect sporit. Pe lângă aspectul vesel, farurile continuate pe aripi accentuează aerul masiv, dându-ţi senzaţia unei maşini mari. Iar cele două grile din bara faţă, protecţiile laterale masive şi oglinzile supradimensionate (dar foarte utile) te fac să crezi că te uiţi la un mic SUV. Surprinde capota faţă de dimensiuni reduse, care te face să te întrebi unde este motorul. De fapt, acesta intră în mare parte sub bord. Oare mecanicii de la Citroen au abilităţi de contorsionişti?

Surprize, surprize

Senzaţia de lux apare şi în interior, ansamblul părând a fi realizat în forme şi cu materiale sofisticate. Doar panourile de uşi fac notă discordantă. Chiar dacă ambianţa generală este prietenoasă, cred că ar fi mers mai multă culoare, ca alternativă la tonurile de negru. Formele sunt rotunde în toate planurile, inclusiv în zona aparatelor de bord montate central.

Senzaţia este de mult spaţiu, accentuată de suprafeţele vitrate uriaşe. Ca în orice monovolum care se respectă, utilul este la el acasă, exemple fiind spaţiile de stocare din uşi, care pot găzdui şi sticle de doi litri, oglinda suplimentară pentru urmărit piticaniile din spate, sau măsuţele tip avion de pe spătarul scaunelor (posesorii de copii le pot confirma utilitatea).

La capitolul util poate fi trecut şi portbagajul generos, cu spaţii de stocare sub panoul de fund, dar cu o înălţime de încărcare relativ mare, comparabilă cu cea de la un SUV. Mai greu este să închizi uşa de la portbagaj, acţiune ce necesită puțin efort.

La datorie

Odată plecat la drum, cei 110 CP sunt pe deplin suficienţi, chiar şi pentru un şofer mai sportiv. Pe lângă dinamică, surprinde plăcut stabilitatea, la care nu te-ai aştepta de la prima vedere, având în vedere proporţiile maşinii. Recunosc incapacitatea mea de a mă încadra în consumul declarat, dar, fiind singur în maşină, am pus în prim plan plăcerea de a conduce. Nu prea m-am înţeles cu poziţia cotierei, care face incomodă schimbarea vitezelor în treptele 2 şi 4, dar în rest ergonomia este la ea acasă.

Pe scurt, aş putea spune că acest C3 Picasso poate să-i predea oricui o bună lecţie de monovolum urban, îmbinând cu succes designul aparte, performanţele îmbietoare şi utilitatea.

Date tehnice: Citroen
C3 Picasso
Sasiu si caroserie
Motorizare 1.6 HDi
Nr. usi/locuri 5/5
Masa proprie/totala [kg] 1335/1795
Dimensiuni si capacitati
Lung/lat/inalt [mm] 4080/1730/1625
Ampatament 2540
Volum portbagaj [l] 385 (1505)
Motor si transmisie
Tip motor 1.6 HDi
Combustibil Motorina
Cilindree [cmc] 1560
Sistem alimentare common rail
Putere max. [kW(CP)/rpm] 81(110)/4000
Cuplu max. [Nm/rpm] 260/1750
Cutie de viteze Manuala/6
Performante si consum
Viteza maxima [km/h] 183
0-100 km/h [s] 12.1
Consum urban/extra/mixt 6.4/4.1/4.9
Emisii CO2 [g/km] 130

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top