La scurt timp după face lift-ul primit de Corsa, Opel a gândit un nou program de rafinare a modelului.
Deși modelului Opel Corsa i s-a operat un face lift în anul 2010, în urma căruia au fost adoptate o serie de modificări menite să îmbunătățească un model care se bucura deja de o popularitate crescută, la doar un an diferență, s-a considerat că acestuia i se pot implementa și alte schimbări, pentru a ridica și mai mult nivelul de rafinament. La exterior se remarcă modificări estetice destul de evidente, în special în momentul in care se analizează atent partea frontală.
Spoilerul a fost redesenat, lăsând loc unei prize de aer mai mari care contribuie la impresia că micuțul Opel este tot timpul cu zâmbetul pe buze. Pentru un plus de rafinament, a fost modificată și grila radiatorului, care incorporează logo-ul mărcii, iar blocurilor optice le-a fost redesenată forma și li s-au montat leduri pentru lumina de deplasare pe timp de zi.
În interior au fost regândite preponderent schemele cromatice și s-au folosit pe alocuri materiale noi, de calitate superioară, pentru a crea o atmosferă cât mai primitoare pentru pasageri. Marea noutate o reprezintă noul sistem de entertainment.
Apasă ecranul
Botezat „Touch & Connect”, noul sistem multimedia a fost conceput în parteneriat cu firma Bosch și oferă, pe lângă funcția de navigație, posibilitatea de conectare și de sincronizare a unui iPhone, funcție Bluetooth și port USB, toate comandate prin intermediul unui ecran tactil de cinci inch. Utilizarea și programarea noului modul multimedia este intuitivă și simplă, iar funcționarea sa este ireproșabilă. La toate acestea se adaugă și prețul bun pe care clienții vor trebui să-l plătească pentru această dotare (sub 700 de Euro). Totuși, poziționarea sa, prea joasă, face dificilă citirea hărților și a informațiilor în trafic, și reprezintă punctul său slab.
Din punct de vedere tehnologic, au apărut mici modificări menite să contribuie la îmbunătățirea confortului oferit pasagerilor și la plăcerea condusului pentru cel de la volan. S-au schimbat în acest sens o serie de componente și de reglaje ale trenului de rulare, dar o atenție deosebită a fost acordată propulsoarelor din gama Corsa, care au fost revizuite pentru a obține un consum și mai mic de combustibil, plus o scădere a emisiilor de CO2. Am avut ocazia să testăm atât un propulsor pe benzină de 1,4 litri și 100 CP, cât și noua unitate diesel de 95 CP (1,3 litri), echipată cu tehnologia ecoFLEX. Propulsorul pe benzină este mai lent decât te-ai aștepta, datorită rapoartelor lungi ale transmisiei, dar care asigură un consum foarte bun de combustibil, ce nu depășește 7 l/100 km.
Mult mai interesantă este varianta ecoFLEX diesel, prevăzută cu tehnologie Start/Stop și care este capabilă de performanțe de invidiat, având un consum mediu declarat de doar 3,6 l/100 km și emisii de 95 g CO2/km. Puterea maximă de 70 kW/95 CP este atinsă în urma utilizării unui sistem de supraalimentare cu geometrie variabilă, iar cuplul motor maxim are valoarea de 190 Nm și poate fi obținut pe o plajă de turații cuprinsă între 1.750-3.250 rpm.
Și Start și Stop
Sistemul Start/Stop a fost studiat intens de Opel, pentru a obține o fiabilitate și o facilitate în utilizare cât mai mare. Dovadă în acest sens stau cele câteva zeci de mii de automobile aflate deja în circulație și care, conform declarațiilor oficialilor Opel, nu au întâmpinat nici un fel de probleme cu acest sistem. Acționarea sa este clasică: în momentul opririi la semafor, sau în cazul unui ambuteiaj în trafic, când este apăsată pedala de ambreiaj, iar selectorul cutiei de viteză este poziționat în neutru, sistemul oprește motorul și așteaptă următoarea apăsare a ambreiajului pentru a-l porni.
În condițiile testului efectuat, motorizarea ecoFLEX s-a achitat cu brio de toate sarcinile primite și va reprezenta o opțiune foarte interesantă pentru viitorii proprietari de Corsa. Cuplul motor mare și rezervele foarte bune de putere, sunt transmise roților motoare prin intermediul unei transmisii etajate inspirat, în același spirit eco. Din punct de vedere dinamic, mașina stă bine pe șosea, direcția este precisă, iar sistemul de suspensie revizuit controlează eficient denivelările și imperfecțiunile drumurilor, chiar dacă acestea au fost relativ greu de găsit în peisajul austriac.
Prețul de pornire al noului Opel Corsa este de 9.470 Euro (motorul pe benzina de 1 litru) cu tot cu TVA, iar versiunea de top, OPC, poate fi achiziționată contra unei sume de 21.970 Euro, TVA inclus.
În acest interval, Opel pune la dispoziția clienților o serie impresionantă de combinații posibile și de ediții speciale, transformând Corsa într-o mică vedetă a clasei sale.
Date tehnice: | Opel Corsa |
---|---|
Sasiu si caroserie | |
Motorizare | 1.3 CDTI |
Nr. usi/locuri | 5/5 |
Masa proprie/totala [kg] | 1090/1600 |
Dimensiuni si capacitati | |
Lung/lat/inalt [mm] | 3999/1737/1488 |
Ampatament | 2511 |
Volum portbagaj [l] | 285 (1100) |
Motor si transmisie | |
Tip motor | 1.3 CDTI |
Combustibil | Motorina |
Cilindree [cmc] | 1248 |
Sistem alimentare | common rail |
Putere max. [kW(CP)/rpm] | 70(95)/4000 |
Cuplu max. [Nm/rpm] | 190/1750 |
Cutie de viteze | Manuala/6 |
Performante si consum | |
Viteza maxima [km/h] | 177 |
0-100 km/h [s] | 12.3 |
Consum urban/extra/mixt | 4.3/3.2/3.6 |
Emisii CO2 [g/km] | 105 |