Volkswagen Caddy 1.6 TDI 75 CP

Cine a spus ca utilitarele nu pot juca rolul de masina de familie nu a condus noul Volkswagen Caddy 1.6 TDI 75 CP.

Recent aliniat la noua identitate Volkswagen, Caddy arată acum mai agresiv şi mai dinamic, caracteristică ce vizează în special partea frontală. Caroseria inspiră ceva mai multă dinamică, care, deşi nu era un must-have pentru acest model, este totuşi bine venită. Aspectul simplist al exteriorului este datorat unei structuri ce nu va impresiona prin design, ci prin spaţiu.

La interior acest lucru începe să capete sens cu fiecare centimetru cu care te afunzi în habitaclul mare şi neobişnuit pentru o maşină de pasageri. Accesul este foarte bun mai ales pentru locurile din spate, ce beneficiază de uşi glisante, ce pot favoriza la nevoie şi încărcatul diverselor obiecte voluminoase. Şi portbagajul este accesibil în aceeaşi măsură, dar aici uşa imensă cu ridicare în sus, are nevoie de mult spaţiu în spatele maşinii pentru a putea fi deschisă. Cred că o uşă din două segmente era mult mai utilă şi mai uşor de folosit în zonele aglomerate.

Scaunele sunt confortabile, profilate corect pentru a susţine călătoriile lungi, însă puţin cam dure. Poziţia la volan este una înaltă, apropiată de cea a unui SUV. Înaltă este şi planşa de bord, ce asigură un spaţiu bun pentru locurile din faţă şi care fiind uşor înclinată, face ca toate comenzile să fie la îndemână, mai ales schimbătorul de viteze.

Foarte mult spaţiu este şi acolo unde nu este foarte mare nevoie de el, cel puțin la prima vedere, respectiv în zona de deasupra capului. Pentru a profita de acest lucru, în partea din faţă a fost montat un compartiment încăpător şi ușor accesibil, unde se pot depozita obiectele care altfel ar umple inutil habitaclul cu prezenţa lor, aşa cum ni se întâmplă probabil multora dintre noi. În cea mai mare parte, elementele interiorului păstrează ergonomia tipică oricărui autoturism Volkswagen, cu ceva diferenţe la nivelul materialelor folosite. Vizibilitatea este satisfăcătoare către toate direcţiile, singurul impediment constatat fiind cel legat de capota faţă, puternic plonjată şi care necesită familiarizarea cu dimensiunile părţii frontale.

Performanțe

Din punct de vedere dinamic, Caddy se conduce uşor şi nu-şi trădează originea de vehicul comercial la acest capitol. Motorul diesel de 1.6 litri nu este cea mai bună opţiune pentru a exploata la maxim calităţile sportive ale acestei maşini însă îşi face bine treaba şi este o surpriză plăcută din punct de vedere economic. Nevoia de a fi turat mai mult la plecările de pe loc sau în sarcină este principala diferenţă faţă de vechiul 1.9 TDI, comparativ cu care prestația la turații joase este mai slabă, dar și față de care înregistrează câteva plusuri importante, la capitole cum sunt silenţiozitatea și lipsa de vibrații.

Demarajul este lent la această putere, iar viteza maximă nu depăşeşte 150 km/h, aşa că excesele cu această maşină nu vor putea fi niciodată duse la îndeplinire. Cu toate acestea, cutia de viteze cu cinci rapoarte îşi face bine treaba exploatând micul motor exact acolo unde este nevoie, respectiv în cazul depăşirilor efectuate în jurul vitezei de 100 km/h, dar şi la menţinerea unei viteze de croazieră decente, în deplină economie. Direcţia este bună, iar ruliul nu pare să fie mult influenţat de înălţimea caroseriei şi nici de faptul că suspensia spate este de tip semirigidă.

Concluzii

După ce am petrecut câteva sute bune de kilometri la bordul lui Caddy am putut stabili ca fiind de bază două atribute ale acestei maşini: teribil de încăpătoare şi foarte economică.

Mai aveam puţin până să creionez conturul maşinii perfecte pe care să o pot recomanda fără rețineri oricărei familii pentru care raportul dintre spațiul interior și consumul de carburant este foarte importnt. Întâmplarea a făcut însă ca tocmai o întrebare venită din partea unui curios cu care interferam involuntar la şedinţa foto, să dea o lovitură de imagine neașteptată pentru latura familistă a lui Caddy:  “aveţi vreo lucare în zonă?”

Date tehnice: Volkswagen
Caddy
Sasiu si caroserie
Motorizare 1.6 TDI
Nr. usi/locuri 5/5
Masa proprie/totala [kg] 1588/
Dimensiuni si capacitati
Lung/lat/inalt [mm] 4406/1794/1822
Ampatament 2681
Volum portbagaj [l] (2850)
Motor si transmisie
Tip motor 1.6 TDI
Combustibil Motorina
Cilindree [cmc] 1598
Sistem alimentare common rail
Putere max. [kW(CP)/rpm] 55(75)/4000
Cuplu max. [Nm/rpm] 225/1500
Cutie de viteze Manuala/5
Performante si consum
Viteza maxima [km/h] 150
0-100 km/h [s] 17.6
Consum urban/extra/mixt 6.6/5.2/5.7
Emisii CO2 [g/km] 139

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top