Este inspirată decizia de a echipa un model compact, de volum, cu un motor de 2 litri benzină și o transmisie CVT?
Să fie vorba despre o decizie mai puțin înțeleaptă a celor care se ocupă de strategia modelelor Renault, sau din contra, acoperirea unui segment de piață unde modelele mai rafinate sunt păsări rare? Răspunsul va fi dat doar de cifrele de vânzări și de gradul de satisfacție al posesorilor de Renault Fluence CVT. Căci acest model este protagonistul testului de față.
Motorul ce însuflețește sedanul franțuzesc este o unitate pe benzină, aspirată, cu o capacitate cilindrică de 2 litri. Puterea maximă are valori decente: 140 CP, obținuți în jurul turației de 6.000 rot/min. Cuplul maxim motor are de asemenea o valoare notabilă, de 195 Nm la 3.750 rot/min. Față de concurenții direcți de la Mazda sau Honda, Renault stă mai bine la capitolul valorilor declarate de constructor.
Concurența acerbă este reprezentată de două modele ale grupului VAG – Octavia si Jetta, care oferă performanțe asemănătoare obținute prin intermediul unei motorizări supraalimentate de doar 1,4 litri și a unei transmisii cu dublu ambreiaj. Avantajele lor sunt reprezentate de consumul mediu mai redus (6,3 litri, față de 7,7 în cazul lui Fluence) și de emisiile reduse semnificativ față de unitățile aspirate (148 g CO2/km, față de cele 178 g emise de modelul francez).
În exploatare, Fluence este foarte plăcut atâta timp cât șoferul nu așteaptă reprize fulminante. Transmisia cu raport variabil continuu funcționează excelent când accelerările sunt progresive, iar pedala de accelerație nu este bruscată. Confortul rulării în oraș se datorează funcționării line a transmisiei, dar odată ieșit la drum lung, șoferul va simți nevoia unui răspuns mai prompt în cazul unei depășiri, sau pe drumurile virajate. Când acesta accelerează hotărât, se observă o întârziere în reacția ei. Această situație atrage după sine și o creștere considerabilă a consumului de combustibil, peste valorile declarate de producător, problemă întâlnită și în oraș, când traficul este aglomerat.
Dacă acest aspect poate fi trecut cu vederea în favoarea confortului în exploatare, atunci Fluence CVT poate reprezenta o alternativă tentantă, mai ales datorită prețului versiunii de bază, de 16.800 Euro, comparativ de exemplu cu cei 19.990 Euro necesari achiziționării unei versiuni echivalente a Mazdei 3.
Date tehnice: | Renault Fluence |
---|---|
Sasiu si caroserie | |
Motorizare | 2.0i |
Nr. usi/locuri | 4/5 |
Masa proprie/totala [kg] | 1260/1760 |
Dimensiuni si capacitati | |
Lung/lat/inalt [mm] | 4618/1809/1480 |
Ampatament | 2702 |
Volum portbagaj [l] | 530 (530) |
Motor si transmisie | |
Tip motor | 2.0i |
Combustibil | Benzina |
Cilindree [cmc] | 1997 |
Sistem alimentare | injectie multipunct |
Putere max. [kW(CP)/rpm] | 103(140)/6000 |
Cuplu max. [Nm/rpm] | 195/3750 |
Cutie de viteze | Automata/CVT |
Performante si consum | |
Viteza maxima [km/h] | 200 |
0-100 km/h [s] | 9.9 |
Consum urban/extra/mixt | 10.9/6.1/7.9 |
Emisii CO2 [g/km] | 178 |