Urcă la volanul lui Jaguar XKR și sunt șanse slabe să te mai convingă cineva sa cobori. Let’s dance.
Recunosc, până acum au trecut prin garajul meu mai mult de 500 de maşini, fiecare încercând să facă ce ştie mai bine. Le-am condus pe toate, le-am admirat pe toate, dar numai o mică parte ar putea concura între ”cele trei lucruri pe care le-aş lua cu mine pe o insulă pustie”. Ei bine, Jaguar XKR este unul dintre ele, genul de maşină de care te îndrăgosteşti la prima vedere şi îndrăgostit rămâi!
Ne-am văzut, ne-am plăcut!
Idila dintre mine şi XKR a început în parcarea importatorului, atunci când returnam nu mai ştiu, sincer, ce maşină de test. Nu am putut rămâne indiferent unei siluete zvelte, lucrată parcă în ciuda crizei şi de un roşu care aduce a război în Libia. Caroseria lui XKR este un mix reuşit de opulenţă şi rafinament, cu o capotă lungă şi un spate care poate trezi momente de gelozie chiar şi printre reprezentantele sexului frumos.
Alura de coupe este susţinută şi de cele două portiere fără ramă, statura joasă, aripile evazate şi jantele mari de 19 inch. Pentru cunoscători, modelele Jaguar reprezintă etalonul calităţii şi al bunului gust, adresându-se cu preponderenţă persoanelor sofisticate. Dacă la acestea adăugăm şi litera R, deja se poate citi admiraţia persoanelor avizate pentru posesorul unei astfel de bijuterii. Interiorul este lucrat în aceeaşi notă şi presărat din belşug cu tehnologie de ultimă oră – selector de viteze escamontabil, ecran cu touch screen şi sistem de sunet Alpine.
Doar sigla R aruncată ostentativ pe anumite elemente trădează apetitul pentru kilometri .Chiar dacă este un exponat construit să ridice adrenalina la cote alarmante, interiorul păstrează confortul cu care ne-a obişnuit Jaguar de-a lungul timpului. Poziţia de condus joasă şi scaunele bine profilate, dar foarte comode, asigură călătorii la cel mai înalt nivel. În ciuda dimensiunilor mari, vizibilitatea este bună, nefiind genul de supercar la care, atunci când parchezi, eşti nevoit să deschizi portiera pentru a identifica evetualele obstacole. Asta se traduce printr-un minim de stres chiar şi atunci când ai “treabă prin centru”.
La un buton distanţă
Da, fericirea se află la un buton distanţă şi, în acest caz, el poartă însemnele de Start/Stop. Cu Startul te obişnuieşti cel mai uşor … Fără ezitare, apăs butonul Start/Stop şi un sunet gros, baritonal, inundă habitaclul. Selectez treapta D şi rămân plăcut surprins de uşurinta cu care mă răsplăteşte: nu mă bruschează şi schimbă treptele aproape imperceptibil. Suspensia este confortabilă, iar zgomotutl propulsorului la relanti este malefic.
Recunosc, mă tentează mult acel buton marcat cu un steag de curse, care asigură accesul la modul dinamic. Nu mai stau pe gânduri şi îl acţionez. Ignor mesajul de avertizare şi totodată observ că sistemul DSC este încă în funcţiune, dar lucreză sub alţi parametri, mult mai permisivi. Selectez treapta S şi apăs pedala de acceleraţie la maximum. Înconjurat de sunetul anvelopelor ce pierd aderenţa şi notele ascuţite ale motorului, XKR demarează fulgerător. În cel mai scurt timp ajung la zona roşie şi selectez treapta următoare prin padelele din spatele volanului. Anvelopele „protestează“ acustic.
Povestea se repetă până în treapta a treia, după care acceleraţia – iniţial brutală – devine liniară, dar parcă are cursa spre infinit. Dincolo de aspectul dezarmant de agresiv, XKR este sinonim cu motorul V8 supraalimentat legat la o cutie de viteze automată cu 6 trepte. Având compresor, propulsorul lucrează cel mai bine la turaţii mici şi medii, cuplul maxim de 625 Nm fiind oferit la 2.500 rpm. Cifrele oficiale vorbesc de la sine: 0-100 km/h în 4,8 secunde şi o viteză maximă de 250 km/h.
Dacă ar trebui să caracterizez comportamentul dinamic al lui XKR într-o singură frază, aceasta ar cuprinde următoarele elemente: demaraje învăluite în fum, frânări violente acompaniate de zgomot de tobe şi viteze apropiate de ale unei aeronave ce-şi ia zborul. Surprinzător sau nu, XKR este un GT pur sânge (confortabil şi silenţios), dar care dezlănţuie iadul când striveşti pedala de acceleraţie.
În funcţie de cum rulezi, computerul de bord poate arată un consum extraurban în jurul valorii de 10 l/100 km cu 110 km/h în treapta a şasea. Poţi atinge însă această viteză şi în treapta a doua, dar ecologiştii vor fi pe urmele tale. Pe viraje, electronica are cel mai greu job din lume – să ţină monstrul de aproape 1,8 tone şi tracţiune spate pe şosea, în condiţiile în care abuzezi de acceleraţie. DSC-ul este destul de permisiv, dar când intră în funcţiune, o face hotărât.
L-am putut păcăli adoptând un stil de conducere alert însă fără a brusca şi fără a face spectacol gratuit. Din păcate, trebuie să apăs pentru a doua oară butonul Start/Stop, moment în care creionez şi o scurtă concluzie: XKR este o combinaţie interesantă între confortul oferit de BMW Seria 6 şi agresivitatea tipică unui Porsche 911 Turbo.
Date tehnice: | Jaguar XKR |
---|---|
Sasiu si caroserie | |
Motorizare | 5.0 Supercharged |
Nr. usi/locuri | 2/4 |
Masa proprie/totala [kg] | 1755/2145 |
Dimensiuni si capacitati | |
Lung/lat/inalt [mm] | 4790/1890/1320 |
Ampatament | 2750 |
Volum portbagaj [l] | 330 (330) |
Motor si transmisie | |
Tip motor | 5.0 Supercharged |
Combustibil | Benzina |
Cilindree [cmc] | 5000 |
Sistem alimentare | injectie directa+compresor |
Putere max. [kW(CP)/rpm] | 375(510)/6000 |
Cuplu max. [Nm/rpm] | 625/2500 |
Cutie de viteze | Automata/6 |
Performante si consum | |
Viteza maxima [km/h] | 250 |
0-100 km/h [s] | 4.8 |
Consum urban/extra/mixt | 18.9/8.6/12.3 |
Emisii CO2 [g/km] | 292 |