Primele teste cu versiunea hatchback a lui Focus ne-au înfățișat o mașină matură, confortabilă, sigură și economică. O listă de atuuri care se anunță ideală în contextul versiunii wagon. Am fost până la Koln pentru a ne asigura de asta.
Ford anticipează că versiunea wagon a lui Focus va aconta în jur de 30% din totalul vânzărilor din Europa, în timp ce pe piețele cunoscute drept mari consumatoare de breakuri (Germania și Italia spre exemplu), cota se va apropia de 60%. Pentru România Ford nu s-a grăbit să lanseze vreun pronostic, cunoscut fiind faptul că pe majoritatea piețelor din est sedanul și hatch-ul au luat întodeauna fața versiunii wagon.
Anul trecut, spre exemplu, atunci când vechiul Focus încă se afla pe piață, versiunea break se străduia să atingă 11% din totalul vânzărilor. Aș vrea să cred că într-un an clientela din România s-a maturizat ca prin minune și că noul Focus Wagon va da peste cap această statistică, dar realist vorbind m-ar mira să văd un procent sensibil mai mare. Trecând peste statistici și procente, noul Focus Wagon nu prea se omoară cu cifrele, sau cel puțin nu în stilul în care am fost obișnuiți de fiecare dată când apare un break nou: nu tu cel mai mare portbagaj, nu tu cel mai jos prag de încărcare, nu tu cea mai mare distanță dintre pasajele roților. Din declarațiile oficialilor Ford, scopul acestei mașini nu a fost de a depăși cu un litru concurența în materie de portbagaj, ci de a se concentra pe latura estetică, deseori ignorată pe segmentul mașinilor de familie.
Aruncă o privire la poza de deasupra și vei observa rezultatele. Compromisul de imagine, care până recent era inclus atunci când alegeai versiunea break în defavoarea unui hatch, și-a schimbat direcția. Designul a fost o prioritate pentru Ford și, deși nu am fost un fan al liniilor globale promovate de filozofia Kinetic, nu pot să nu recunosc că versiunea wagon arată de-a dreptul interesant, în sensul bun al cuvântului. Desigur, fiind vorba de design, fiecare client are dreptul la o opinie proprie.
Cum se prezintă la interior?
Ne aflăm deja la a treia interacțiune cu interiorul lui Focus în urma lansării internaționale, naționale și comparativul de acum două numere, așa că nu aș putea spune că am fost luați prin surprindere. Layout-ul rămâne unul dintre punctele principale de atracție, cu un set de forme ce te scoate din monotonia segmentului și asta fără a pune în pericol ergonomia. Materialele respectă și ele dezideratul Ford de a oferi cât mai multă calitate, cu toate că aș fi apreciat mai multă atenție la îmbinările din zona schimbătorului de viteze.
Focus domină atunci când intră în discuție sistemele de asistență, atât de multe încât simpla lor enumerare ar ocupa prea mult spațiu. Mai important decât numărul lor este faptul că ele chiar funcționează și au toate șanselse să te țină departe de evenimente nedorite.
Spațiul rezervat pasagerilor de pe banchetă este identic cu cel din hatch, cei 196 de mm în plus la lungime fiind repartizați integral portbagajului. Drept rezultat volumul standard măsoară 490 l și poate ajunge la un maxim de 1.516 l dacă alegi să rabatezi bancheta.
Pentru 125 l în plus față de hatch vei plăti fix 202 euro, o investiție rentabilă spunem noi, mai ales că de multe ori acest extra spațiu poate face diferența între un concediu cu bagajele în portbagaj și unul cu ele la picioare.
Ce motor?
Atunci când spui break automat te gândești la motoare diesel, lucru pe care l-au făcut și reprezentanții Ford care, în cadrul lansării din Koln, ne-au pus la dispoziție exclusiv motorul 1.6 TDCi 115 CP.
Foarte competent, atât în materie de cuplu cât și consum, motorul diesel reușește, până la un punct, să pună în valoare inclusiv șasiul cu valențe sportive a lui Focus. Spun până la un punct deoarece, ca în cazul oricărui diesel de cilindree redusă, lagul generat de intervenția turbinei rămâne o prezență constantă până la 2.000 rpm.
Drept alternativă vă recomandăm motorul EcoBoost de 1.6 l și 150 CP care ne-a lăsat o impresie foarte bună în testul comparativ de acum două luni. Asta dacă poți trece peste ideea preconcepută că motoarele turbo pe benzină sunt rezervate mașinilor cu evacuări duble și dungi pe capotă. Va consuma în medie cu 2 l mai mult decât alternativa diesel (9.5 l vs. 7.5 l în oraș respectiv 7 l vs. 5 l afară), dar conduce autoritar majoritatea capitolelor de comparație, inclusiv prețul.
Pentru moment, Focus Wagon intră în categoria mașina potrivită la locul nepotrivit. Are suficiente atuuri pentru a continua succesul primei generații, dar asta pe piețele din vest unde clienții au învațat pe de rost avantajele acestei versiuni de caroserie și mai puțin la noi.
Date tehnice: | Ford Focus |
---|---|
Sasiu si caroserie | |
Motorizare | 1.6 TDCi |
Nr. usi/locuri | 5/5 |
Masa proprie/totala [kg] | 1290/1900 |
Dimensiuni si capacitati | |
Lung/lat/inalt [mm] | 4555/1825/1505 |
Ampatament | 2650 |
Volum portbagaj [l] | 490 (1515) |
Motor si transmisie | |
Tip motor | 1.6 TDCi |
Combustibil | Motorina |
Cilindree [cmc] | 1560 |
Sistem alimentare | common rail |
Putere max. [kW(CP)/rpm] | 85(115)/3600 |
Cuplu max. [Nm/rpm] | 270/1750 |
Cutie de viteze | Manuala/6 |
Performante si consum | |
Viteza maxima [km/h] | 193 |
0-100 km/h [s] | 11.1 |
Consum urban/extra/mixt | 5.1/3.7/4.2 |
Emisii CO2 [g/km] | 109 |