Test drive – Dacia Sandero 0,9 TCe/90 CP

Test drive - Dacia Sandero 0,9 TCe/90 CP

Versiunea de bază Sandero reprezintă chintesența mărcii: robustețe, spațiu și un preț imbatabil. Oare ce se întâmplă la capătul opus al configuratorului?

  • Pret de achizitie avantajos
  • oferta de spatiu interior comparabila cu clasa compacta
  • propulsor pe benzina performant si economic
  • Prestatie dinamica modesta

Cel mai accesibil Sandero costă 6.990 euro cu TVA inclus, o valoare care îi conferă hatchback-ului de la Mioveni statutul de cel mai ieftin model de clasă mică din Europa. După cum au concluzionat și oficialii mărcii la lansarea de acum două luni din Spania, concurenții principali pentru Sandero rămân modelele de clasă mică și compactă de pe piața second hand. În România disputa a fost tranșată, direct și fără comentarii, în favoarea pieței second hand, în contrast evident cu piețele mai mature din Vest unde Sandero a fost, până la aparitia lui Duster, best seller Dacia.

Dacă versiunile de bază rămân fără concurenți direcți, modelul pe care l-am testat noi încearcă marea cu degetul cum ar spune unii ajungând la suma de 11.250 de euro TVA inclus, valoare care îl plasează în zona entrylevel a clasei mici. Desigur merită menționat că această sumă este rezultatul bifării tuturor echipamentelor opționale: cruise control, jante din aliaj, navigație cu touch screen, senzori de parcare etc, dotări pentru care vei plăti bani serioși în cazul concurenței.

Un alt factor decisiv în ecuația prețului îl reprezintă și motorul 0,9 TCe, o unitate foarte plăcută care reușește să îi imprime lui Sandero un comportament vioi pe fondul unui consum de 9 l în oraș și 7 l afară. Cifrele nu te vor da cu siguranță pe spate, dar ele sunt logice și meritorii, inclusiv în comparație cu mult lăudatul 1.0 EcoBoost de la Ford.

În concluzie, Dacia a reușit o dualitate interesantă cu noua generație a lui Sandero. Pe de o parte oferă cea mai ieftină mașină de clasă mică europeană, cu atuurile bine cunoscute Dacia și pe de altă parte se apropie de concurența mai evoluată cu versiunile de top care oferă un raport preț/dotări imbatabil. Sigur că există în continuare un ecart la nivel de dinamism și calitate a interiorului față de mărcile cu pretenții, dar el nu mai este atât de mare pe cât te-ai aștepta…

Date tehnice: Dacia
Sandero
Sasiu si caroserie
Motorizare 0,9 TCe
Nr. usi/locuri 5/5
Masa proprie/totala [kg] 1037/1520
Dimensiuni si capacitati
Lung/lat/inalt [mm] 4057/1733/1523
Ampatament
Volum portbagaj [l] 320 (1200)
Motor si transmisie
Tip motor 0,9 TCe
Combustibil Benzina
Cilindree [cmc] 898
Sistem alimentare injectie directa+turbo
Putere max. [kW(CP)/rpm] 66(90)/5250
Cuplu max. [Nm/rpm] 135/2500
Cutie de viteze Manuala/5
Performante si consum
Viteza maxima [km/h] 169
0-100 km/h [s]
Consum urban/extra/mixt 6.6/4.6/5.3
Emisii CO2 [g/km] 122

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top