Dacia a devansat Seat şi Mazda pe piaţa din Europa

Dacia își continuă ascensiunea fără precedent pe piețele din Vestul Europei. Brandul de la Mioveni a înregistrat în primele trei luni una dintre cele mai puternice creşteri a înmatriculărilor de autoturisme noi în rândul mărcilor de volum, cu un avans de 5,1%.

În total, Dacia a livrat 96.734 de maşini, depăşind mărci mult mai titrate precum Seat (89.588 unităţi), Volvo (63.563 unităţi) sau Mazda (53.103 unităţi). Printre producătorii care au reuşit să vândă mai multe maşini decât Dacia, se regăsesc veşnicii laureaţi de la Volkswagen şi firma-mamă, Renault, care se laudă cu o creştere de 12,4% a livrărilor, până la 243.167 de unităţi.

Cota de piaţă a constructorului de la Mioveni s-a menţinut la nivelul de 2,7 procente, atins şi în perioada similară a anului trecut. Performanţa este cu atât mai notabilă, cu cât Peugeot, Citroen sau Ford au anunţat scăderi de 0,1, 0,3, respectiv 0,1%. Cota de piaţă a companiei mamă Renault continuă să se aprecieze (+0,2%, la 6,7%), iar singurele branduri care au mai anunţat rezultate pozitive în primul sfert de an sunt VW (plus 0,3%), Mercedes (plus 0,2%), Nissan (plus 0.6%) şi Mitsubishi (plus 0,4%).

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top