ŞOC: Preşedintele VW, Ferdinand Piech, a demisionat

Mutare şocantă la vârful Grupului Volkswagen. Preşedintele Ferdinand Piech şi-a anunţat demisia, capitulând, astfel, în lupta pentru influenţă cu Martin Winterkorn, CEO-ul companiei.

Preşedintele adjunct Berthold Huber este cel care va asigura interimatul până la alegerea unui nou chairman.

Vidul de putere din cadrul Grupului Volkswagene este rezultatul conflictului deschis dintre Winterkorn şi Piech. Fricţiunile dintre cei doi lideri au ieşit la iveală încă de la începutul anului. Tensiunea a atins, însă, cote maxime odată cu decizia consiliului de supervizare al acţionarilor care a votat în favoarea susţinerii necondiţionate a lui Winterkorn, cu un vot de 5 la 1.

De altfel, într-un comunicat oficial Volkswagen publicat pe 17 aprilie, Martin Winterkorn era descris drept cel mai bun CEO din istoria Grupului german.

Vizibil deranjat şi, mai ales, dezamăgit de toate aceste lupte de culise, Ferdinand Piech a luat hotărârea de a se retrage definitiv din fruntea companiei, decizie luată şi de soţia sa, Ursula, care, de asemenea, a renunţat la toate funcţiile deţinute în cadrul Volkswagen Group.

Ferdinand Piech este nepotul lui Ferdinand Porsche. În vârstă de 78 ani, Piech se află de mai bine de două decenii, sub o formă sau alta, la conducerea concernului, fiind, în acelaşi timp, unul dintre cei mai mari acţionari privaţi ai Grupului Volkswagen, graţie celor 10 procente moştenite de la însuşi fondatorul companiei.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top