Renault își consolidează poziția pe piața din India prin lansarea lui KWID, un crossover de clasă mini și un preț extrem de redus, cuprins între echivalentul a 4.000 și 5.000 de euro.
Dezvoltat pe platforma CMF-A (echivalentul Renault-Nissan pentru MQB-ul de la Volkswagen dar la altă scară) și botezat după conceptul prezentat în 2014 la New Delhi, KWID este un model destinat cu precădere piețelor emergente, acolo unde prețul de achiziție este factorul determinant.
KWID este un model crucial pentru că este primul vehicul lansat pe noua platformă a alianței Renault-Nissan CMF-A – o platformă modulară foarte flexibilă realizată din din cinci module: motorul, cockpitul, arhitectura electrică/electronică, puntea față și puntea spate.
În ceea ce privește designul, Renault spune despre KWID că ar reprezenta faza de „explorare” din cele cinci etape pe care directorul de design al companiei, Laurens van den Acker, le-a identificat. Aspectul robust, cu console scurte și linii drepte, verticale confirmă afirmația, în timp ce garda la sol de 18 cm și panourile de plastic care protejează caroseria îi dau lui KWID un aspect clar de crossover.
În ceea ce privește propulsia, Renault nu a vorbit decât despre un singur motor pentru KWID, unul pe benzină de 800 cmc despre care spune că va oferi cifre de consum excelente. De asemenea, KWID va primi și o cutie de viteze manuală cu cinci trepte nouă.
Potrivit Renault, KWID vine cu dotări în premieră pentru segmentul său precum sistemul de navigație cu ecran tactil de 7 inci similar celui de la Sandero/Logan/Lodgy, consola plutitoare cu finisaj negru lucios și margine cromată, instrumentar digital sau conectivitate Bluetooth. De asemenea, Renault KWID se laudă și cu un portbagaj încăpător care-i oferă cel mai mare spațiu de depozitare din clasă.
Renault a confirmat faptul că nu va vinde KWID în Europa, ceea ce înseamnă că am putea vedea un model asemănător vândut sub numele de Dacia. Nu e greu să-ți imaginezi un KWID cu emblema Dacia pe grila radiatorului, mașina părând a fi fost desenată din start cu acest gând în minte.
Toate elementele de stil ca și soluția ieftină cu clapete în loc de clanțe exterioare sunt mai reprezentative pentru marca Dacia decât pentru Renault.
Dacia a cochetat în ultimii doi ani cu ideea de a construi un model de clasă mini. Inginerii de la Renault sunt capabili să construiască un model de clasă mini dar este foarte greu să îl ofere la un preț semnificativ mai mic decât Sandero, care are deja un preț foarte competitiv.
De aceea, ideea unui mini crossover a fost mai fezabilă din două motive: crossoverele sunt la modă și în al doilea rând se poate cere pe el un preț mai mare dar suficient de mic în același timp pentru a se poziționa sub actualul Sandero Stepway, care pornește de la prețuri clar mai mari decât Sandero. Am spus Sandero Stepway deoarece poziționarea de preț trebuie făcută în acest caz față de Sandero Stepway și nu față de Sandero.
Cu o lungime de numai 3,68 metri și o lățime de 1,58 metri, KWID este mai scurt cu 38 cm decât Sandero, având un gabarit comparabil cu Suzuki Ignis și conceptul VW Taigun. De aceea, pentru Europa nu există niciun un pericol de canibalizare cu actualul Sandero Stepway.
Este pentru prima oară când un posibil model Dacia este lansat întâi sub siglă Renault. Iar dacă acest model se va produce sub marca Dacia pentru Europa, unde va avea loc fabricația? La Mioveni sau în Maroc?
În prezent, 46% din vânzările Renault au loc în afara Europei, în creștere față de 37% în 2010. Pe fondul scăderii vânzărilor în Rusia și a stagnării din China, India se află în plină creștere și se estimează că în 2020 va deveni a treia piață din lume ca volum de vânzări.