Renault Oroch, fratele brazilian al lui Dacia Duster pick-up, a fost surprins complet necamuflat de colegii de la flatout.com.br.
Pick-up-ul Renault este, în esenţă, un Duster recarosat, cu modificări minime la nivel de design. Platforma este identică, fiind vorba despre aceeaşi arhitectură cu suspensie independentă spate şi sistem de tracţiune integrală de origine Nissan. Spre deosebire de modelul Duster pick-up lansat anul trecut în serie limitată şi creat de Romturingia, Oroch vine în configuraţie cu patru uşi.
La capitolul motorizare, Renault Oroch va dispune de o unitate aspirată pe benzină de 2 litri, cuplată fie la o transmisie manuală, fie la una automată.
În paralel, Dacia duce mai departe proiectul Duster pick-up cu o nouă variantă double-cab, în patru portiere, a modelului cu cabină simplă, lansat anul trecut pentru Petrom şi alţi clienţi mari de flote, un prototip fiind surprins chiar zilele trecute pe străzile din Mioveni.
CITIŢI DETALII COMPLETE DESPRE NOUA DACIA DUSTER PICK-UP DOUBLE CAB