La mai bine de două luni de la debarcarea lui Jeremy Clarkson, urmată de retragerea celorlați doi co-prezentatori, James May și Richard Hammond, viitorul emisiunii TopGear rămâne încă incert. Cert este, însă, că există un viitor.
Aflată cândva în topul audiențelor la nivel mondial și fiind indisputabil cea mai urmărită emisiune auto din întreaga lume, BBC nu-și prea permite s-o dea în bară cu alegerea noului prezentator – sau noii echipe de prezentatori.
Potrivit The Independent, BBC ia în calcul foarte serios posibilitatea de a avea câte un prezentator diferit în fiecare săptămână, o rețeta care a mai funcționat în formatul altor emisiunii ale concernului britanic. Mai mult decât atât, aceeași publicație afirmă că cei doi foști co-prezentatori, James May și Richard Hammond, ar fi primit o ofertă de un milion de lire sterline pe sezon pentru fiecare pentru a se întoarce în cadrul emisiunii. Judecât după ce buget avea emisiunea în perioada ei de succes maxim, suma nu este de neimaginat și ar putea fi suficient cât să-i convingă pe cei doi să renunțe la solidaritatea arătată față de Clarkson. Tot The Independent atrage atenția că, în ciuda afirmațiilor de sprijin față de Jeremy Clarkson, cei doi nu au demisionat efectiv încă din pozițiile pe care le ocupau în structura emisiunii.