Preţuri Skoda Superb. Cât costă noul model în România

Skoda Superb se reinventează și aduce în clasa medie luxul și confortul tipic limuzinelor din segmentul imediat superior. Motoare mai economice, dinamică mai bună, acestea sunt atuurile noii generații. Preţuri Skoda Superb pentru România.

Situată la granița dintre clasa medie și cea mare, a treia generație a limuzinei din Mlada Boleslav se reinventează sub forma unui panaceu universal, ce îşi propune să fure clienţii clasicelor Ford Mondeo sau Volkswagen Passat, dar și pe cei ai modele cu pretenţii precum BMW Seria 3 sau Mercedes-Benz C-Class.

În materie de motorizări, Skoda pune accentul pe diesel-uri. Grosul vânzărilor va fi acoperit de unitatea de 2 litri, disponibilă de la 26.333 euro în două trepte de putere: 150 și 190 CP. Dacă prima consumă 4,0 l/100 km și emite 105 g de CO2/100 km (115 g cu DSG), a doua se laudă tot cu 4,0 l/100 km, respectiv 106 g. Ecartul de preţ dintre cele două modele este minor, Skoda Superb 2.0 TDI 190 CP putând fi achiziţionată de la 27.832 euro.

Cel mai economic motor este TDI-ul de 1,6 litri și 120 CP. Creditat cu o medie de 3,9 l și 103 g/100 km, acesta pleacă de la 25.083 euro. La baza gamei, însă, va sta un 1.4 TSI de 125 CP, alimentat cu benzină, socotelile pornind în acest caz de la numai 21.333 euro. Modelul de vârf va fi animat de un TSI de 2 litri și 280 CP, cotat la 38. 983 euro şi oferit exclusiv cu tracțiune integrală și transmisie DSG cu șapte trepte. Interesant este că tracțiunea 4×4 poate fi comandată în compania tuturor versiunilor de motorizare, cu excepţia dieselului de 1,6 litri şi a TSI-ului de 125 CP.

skoda superb - autoexpert.ro (9)

Clienţii pot opta pentru patru niveluri de echipare, intitulate Active, Ambition, Style și Laurin&Klement. Echiparea de serie va fi una extrem de bogată şi va include climatizare automată duală, stopuri cu LED-uri, un ecran TFT de 5 inci, şapte airbaguri, start-stop, umbrele integrate în uși și sistem de frânare automată City Emergency Braking. Pe lista de opționale, vom regăsi conexiunea 4G la internet și suspensia adaptivă Dynamic Chassis Control.

Odată cu trecerea la platforma modulară MQB a grupului VAG, Skoda Superb raportează creșteri de gabarit importante: 28 mm în lungime (4.861 mm) și numai puțin de 80 mm la nivelul ampatamentului (2.841 mm), cu rezultate lesne de intuit în materie de confort.

Noul Superb renunță la soluția hayonului compus din două segmente. Deschiderea clasică scoate la iveală un portbagaj enorm, cu un volum de 625-1.760 litri, cu 39 mai mult față de Passat și 84, față de Mondeo.

skoda superb - autoexpert.ro (17)

La interior, Skoda a îmbunătățit semnificativ ergonomia și calitatea fabricației. Comenzile sunt mult mai intuitive, materialele și precizia finisării sunt în progres evident. Bunul gust este cuvântul de ordine care a stat la baza creionării noului habitaclu. Spațiul marchează, de asemenea, un salt important. În timp ce la nivelul genunchilor, locul pus la dispoziția pasagerilor din spate este în continuare extrem de generos, cel din zona capului și a umerilor este pur și simplu imens.

Listele de comenzi sunt deschise, iar primele mașini vor ajunge la clienți în septembrie.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top