Conform jurnaliştilor din Marea Britanie, cei de la Red Bull Racing au început să-şi arate colţii ( a se citi experienţa câştigată în Formula 1) şi pregătesc un hypercar pentru utilizatorii civili. Pentru aceasta se pare că s-ar fi încheiat o alianţă cu cei de la Aston Martin, urmând ca noua creaţie să vadă lumina zilei în 2018.
Nu e prima dată când apar zvonuri despre un model dezvoltat de Red Bull Racing, doar că acum acestea s-au înteţit. Ce este mai interesant este că modelul ce ar trebui să apară în aproximativ trei ani nu va fi dezvoltat împreună cu Infiniti, aşa cum s-ar fi putut specula, ci împreună cu cei de la Aston Martin, Adrian Newey, creierul RBR, preferând această variantă pentru a putea rivaliza cu McLaren P1 şi cu Ferrari LaFerrari. Scopul este, conform declaraţiilor, să fie proiectat un ˝ultimate hypercar˝ (un hipercar fără rival).
Proiectul ar fi într-un stadiu destul de avansat al dezvoltării, cei de la Aston Martin lucrând deja susţinut la aerodinamica maşinii, unul dintre aspectele pe care se mizează mult. Nu ar fi exclus ca parte dintre componente să fie grefate de la Aston Martin Vulcan, modelul de competiţie al englezilor (vezi fotografia articolului); cert este că atât Adrian Newey (în speţă Red Bull Racing) dar şi Aston Martin ar dori ca viitorul model RBR şi Aston Martin Vulcan să se dezvolte ca proiecte total diferite.
Foarte mulţi ar fi pariat pe Infiniti drept partener pentru RBR, mai ales după ce între cei doi constructori a existat o colaborare în vederea dezvoltării modelului Q50 Eau Rouge, un prototip care nu a mai ajuns să vadă lumina zilei drept model de serie, din păcate. Ei bine, s-au înşelat. RBR va miza pe ADN-ul nobil Aston Martin.