Cu siguranță, titul de Părintele Deceniului trebuie să meargă către această mamă din China care a refuzat spargerea geamului mașinii sale, asta deși înăuntru se afla prins copilul ei în vârstă de trei ani.
Cine a spus că unii oameni își iubesc prea mult mașinile sigur nu s-a gândit că lucrurile ar putea ajunge atât de departe unde au fost duse de această femeie din China care, pentru a-și proteja mașina, s-a pus în calea echipei de intervenții sosită pentru a-i salva copilul prins în interiorul mașinii.
Teama mamei eroine? Faptul că intervenția ar fi presupus spargerea unui geam. E drept că mașina în cauză era un BMW, dar dacă te temi de costurile de reparații, atunci poate ar fi trebuit să iei în calcul și mărci mai lumești atunci când ți-ai ales mașina. Sau, și mai bine, să te gândești de două ori înainte să faci un copil dându-ți seama că ești mult prea egoistă și prea superficială pentru asta. Sau, încă și mai bine, să ai naibii grijă să nu lași niciodată cheia în mașină când pleci din ea, chiar dacă nu e normal să se încuie în condițiile astea.
Pusă în fața faptului, însă, cea mai tandră mamă din China nu a considerat nicio urgență scoaterea copilului din mașina neagră cu geamurile închise care stătea în plină stradă într-o zi însorită. Ea a încercat să oprească pompierii spunându-le că a chemat un lăcătuș și că ar fi mai bine să aștepte sosirea lui.
Pe internet circulă mai multe campanii care îi avertizează pe oameni să nu lase câinii în mașini în zilele toride, chiar dacă mașina se află la umbră și chiar dacă geamul e deschis nici măcar atunci când umrează să lipsească doar cinci minute, întrucât temperatura din interior poate crește peste pragul de disconfort într-un timp foarte scurt. Fiind vorba despre China, însă, locul unde internetul arată cu totul altcumva, e foarte posibil ca nota asta să nu fi ajuns și pe acolo, însă reacția firească a oricărui om – nu a mamei copilului neapărat – atunci când vezi situația asta este să pui mâna pe o piatră și să faci țăndări nenorocitul de geam.
Iar cine se gândește că e vorba doar despre o mamă ceva mai pragmatică și nicidecum de una căria ar trebui să-i fie confiscat copilul, ar mai trebui să știe că, potrivit relatărilor, copilul plângea și striga după ajutor. Înainte, în timp și după ce mama lui nu i-a lăsat pe pompieri să-l scoată din mașină…
Cine a văzut o intervenție a pompierilor, însă, știe că oamenii ăștia au foarte clar în minte ce trebuie făcut și nu prea se sinchisesc de cei din jurul lor, așa că geamul a fost spart, micuțul a fost scos și toată lumea e fericită. Mai puțin mama, îmi imaginez, dar asta este, personajele negative niciodată nu sfârșesc bine.
Scuză, te rog, calitatea imaginilor. Ce să faci, sunt chinezești…