Contrar opiniilor ce dospesc în mintea şoferilor odată cu bifarea a mai mult de doi-trei ani de la dobândirea permisului de conducere, la volan şi pentru volan ai multe de învăţat. Oricând, chiar şi după sute de maşini testate şi după sute de mii de kilometri rulaţi. De aceea am luat parte, la iniţiativa Omniasig România, la un curs de conducere defensivă organizat de şcoala Smart Driving. Şi chiar ne-am întors un pic mai bine pregătiţi.
Nu e prima dată când am participat la un curs de conducere defensivă şi o spun încă din start că nu va fi nici ultima. De ce? Pentru că de fiecare dată ai de învăţat câte ceva, de corectat câte o chichiţă, de îndreptat reflexe anormale sau să deprinzi raţionament defensiv în modul în care trăieşti la volan.
Deşi sună un pic ciudat, conducerea defensivă nu este o mare filosofie. Practiv, este esenţial să faci şoferul să conştientizeze că până la a evita o situaţie, o poate preveni, concentrându-şi atenţia exact acolo unde este necesară, iar dacă inevitabilul totuşi se produce, nu trebuie să dispere, pentru că o minte limpede şi ceva reflexe antrenate la timpul potrivit fac diferenţa. Dintre a ajunge liniştit acasă sau a deveni subiect de ştire tragică în mass media.
Acestea au fost şi motivele pentru care cei de la Omniasig ne-au invitat la cursul organizat sub patronajul şcolii Smart Driving (şi cu un slogan interesant: Ne asigurăm că eşti în siguranţă). Divizia din România a şcolii de conducere defensivă şi sportivă Guidare Pilotare, din Italia, Smart Driving este proiectul iniţiat în urmă cu ceva ani de Andrea Fogliazza. După cum o spune chiar el, după ce a instruit peste 170.000 de cursaţi în cei peste 20 de ani de carieră în Italia, destinul l-a adus în România, unde îi place şi unde se simte foarte bine, dovadă fiind chiar limba română pe care o stăpâneşte exemplar pentru un expat.
Pe lângă diferite cursuri de conducere defensivă sau pilotaj pe care le organizează prin intermediul Smart Driving, Andrea Fogliazza a pus bazele unui proiect sportiv de câteva luni de zile. Împreună cu partenerii de la Apan Motors, dealer BMW în Brăila şi Iaşi, Smart Driving organizează o competiţie botezată ˝Smart Driving Series˝, adresată piloţilor neprofesionişti. Sunt două categorii de concurs: Gentleman şi Junior, pentru cei din urmă participarea la competiţie fiind lipsită de costuri, tocmai în ideea de a descoperi tinere talente pentru viitorul motorsportului românesc.
Am făcut această precizare pentru că modulul de curs efectuat de noi era construit pe câţiva piloni de bază ai Smart Driving Series. Concret, automobilele care sunt utilizate în întrecerea amintită au fost chinuite şi de noi în cadrul exerciţiului. Apan Motors a livrat şase BMW Seria 2 Coupe pentru competiţie, în configuraţii similare – 228i, adică motorizare supraalimentată de 2 litri, 245 CP, transmisie automată cu 8 trepte şi punte motoare spate. Şi alt ingredient important transpus din Smart Driving Series în modulul nostru de curs au fost instructorii.
Profesori cu ADN sportiv pregnant
Pe lângă Andrea Fogliazza, cel care păstoreşte destinele Smart Driving, din rândul instructorilor mai fac parte piloţi cu cărţi de vizită impresionante în sportul cu motor din România. Cel care s-a alăturat încă de la început şcolii a fost Mihai Beldie junior, locotenet de bază pentru Fogliazza. Italianul a avut grijă să se înconjoare mereu de oameni cu prestanţă, pentru că ai nevoie ca instructorul să aibă credibilitate în faţa elevului dar şi un bagaj de cunoştinţe în baza cărora să poată da sfaturi esenţiale de conducere. În corpul didactic ne-am bucurat de prezenţa lui Lucien Hora, multiplu campion naţional absolut în competiţiile de viteză în coastă, din aceeaşi competiţie (cea mai rapidă din automobilismul sportiv) făcând parte şi Ovidiu Zaberca, Adi Iliescu sau Lucian Răduţ. Lor li se alătură şi Gabriel Ivanov şi Adrian Stan, doi instructori cu o experienţă vastă în cadrul Smart Driving.
Dacă profesori buni aveam, material didactic de top era, nu ne mai rămâneam decât să ne desfăşurăm pe un teren de joacă propice. Andrea Fogliazza insistă să organizeze cursurile sale pe trasee specializate, până anul trecut fiind forţat de împrejurări să se desfăşoare doar pe circuitele de karting din ţară (din Tunari, Bacău, Prejmer, Târgu Secuiesc sau Arad). Odată cu lansarea la apă a circuitului Motorpark România, de la Adâncata (judeţul Ilfov), Smart Driving a primit o bulă de oxigen, cursurile putând fi efectuate pe un circuit omologat pentru întrecerile de turisme. De altfel şi parte din etapele Smart Driving Series se aleargă tot la Adâncata.
Cursurile de conducere defensivă, ca şi cele de pilotaj sportiv (aceasta este ordinea firească a lucrurilor, fiind obligatoriu ca pentru cel de pilotaj să îl parcurgi şi pe cel de conducere defensivă) încep cu o parte teoretică. Există un modul în care ţi se reîmprospătează cunoştinţele de fizică. Ţi se explică pe scurt cum se comportă un automobil atunci când este supus diferitelor forţe, în special în momentele în care este condus sportiv, ce este subvirarea, ce este supravirarea şi multe alte noţiuni aparent banale dar, de mare importanţă. Teoria frânării este esenţială şi, aşa cum spun mulţi piloţi, ca să fii rapid trebuie să frânezi bine, corect. Sunt câteva chichiţe care îţi pot conferi un plus de pricepere la volan, chiar şi doar din perspectiva frânării. Apoi se trece la teoria abordării corecte a virajelor. Se discută atât situaţii banale de trafic, cât şi trasele ideale de abordare a unui viraj în cazul condusului sportiv.
La teorie suntem buni, cum stăm cu practica însă?
După acest preambul consistent se trece la treabă, la probele practice. Există o sumedenie de exerciţii pentru acest gen de cursuri, iar noi am parcurs doar câteva. Prima dată s-a făcut o recunoaştere a pistei de la Adâncata la prima vedere, la pas, cu un instructor în dreapta care avea rol de observator. El trebuia să dea un verdict în privinţa manevrelor pe care le efectuezi bine, dacă acestea există, dar mai ales unul în privinţa greşelilor de la volan. Şi, credeţi-mă, nu e uşor să mergi în dreapta cu Lucien Hora, un titan al motorsportului românesc contemporan, sportivul cu cel mai impresionant palmares din ultimii ani. Îmi transpirau mâinile pe volan când ştiam că şi cea mai mică ezitare va fi trecută la dosar dar, până la urmă, aşa e cel mai bine. Important e să greşeşti ceea ce greşeşti în mod frecvent, pentru a ţi se putea comunica eroarea şi a ţi se explica modul în care o poţi corecta şi elimina.
Apoi, când eşti pus să faci slalom la viteze destul de ridicate iar în dreapta ta stă Lucian Răduţ, un maestru al traselor pe traseele de viteză în coastă, iar e o situaţie destul de agitată. Cel mai amuzant exerciţiu, din punctul meu de vedere, a fost cel al frânării de urgenţă cu evitarea unui obstacol dinamic. Pe lângă viteza de reacţie crescută pe care trebuia să o folosesc, am fost pus în situaţia de a-l avea în dreapta pe prietenul meu, Adi Iliescu, un pilot cu un palmares deja impresionant, chiar dacă abia a împlinit de curând vârsta de 19 ani. Chiar dacă noi avem antecedente sportive împreună, participând deja la raliuri, unde am avut plăcerea să-i fiu copilot, la cursurile Smart Driving poziţiile noastre s-au inversat. Eu mânuiam covrigul iar Adi era omul cu indicaţiile, şi chiar dacă de obicei luam totul foarte degajat, de data aceasta Adi a fost sobru şi concentrat, demonstrând că îşi ia foarte în serios rolul de instructor de conducere defensivă. Am greşit, m-a urecheat, am mai corectat, am şi fost lăudat.
Modulul nostru de curs s-a terminat cu două ieşiri pe circuit în regim sportiv, unde am fost asistat de Mihai Beldie şi de Ovidiu Zaberca. Acolo mi-a fost cel mai clar că toată teoria pe care o ştiu şi pe care am mai aplicat-o, toate sfaturile pe care le-am primit de-a lungul timpului sunt greu tare de pus în practică atunci când eşti în febra cronometrului. Am greşit chestiuni elementare, am şi fost mai bun decât aş fi crezut pe unele sectoare, iar pe altele am dat, vorba aia, cu mucii în fasole. Chiar şi aşa am reuşit să obţin al doilea timp dintre cei 18 participanţi la acţiunea organizată de Omniasig şi de Smart Driving.
Una peste alta, după cum am şi început acest material, a fost o experienţă extrem de utilă. Am constatat, încă o dată, cât de bine nu ştiu să conduc corect. Iar când mă gândesc la tipurile şi tipologiile de şoferi pe care le văd zilnic în jurul meu, spun cu mâna pe inimă cu aceste cursuri de conducere defensivă, indiferent de autoritatea care le-ar organiza, ar trebui să devină obligatorii chiar după obţinerea permisului de conducere. Iar ca să-mi argumentez afirmaţia hotărâtă nu voi da exemplul centurii sau al poziţiei corecte la volan, ci unul mai banal: poziţia corectă a mâinilor pe volan (în permanenţă). Aceste detalii nu sunt ştiute sau, dacă sunt, nu sunt aplicate? De ce? Pentru că nu prea ştie lumea să explice de ce este un lucru corect. Ori, un astfel de curs tocmai rolul acesta îl are – să te facă să conştientizei că greşeşti. Te vei îndrepta, în timp, pentru că vei conştientiza că îţi faci un bine pe termen lung. Cursurile se efectuează în grupe de 12 sau 24 de persoane şi durează o zi sau două, în funcţie de modulele integrate. Dar, când vei ieşi din curtea de la Motorpark Adâncata vei fi ca un slogan de reclamă: Simţi diferenţa!