Noul Mercedes-AMG C 63 Coupe e aici. TOATE DETALIILE

Noul Mercedes-AMG C 63 Coupe a fost dezvăluit oficial, în avanpremiera debutului public programat pentru Salonul Auto de la Frankfurt, de luna viitoare. DETALII COMPLETE.

Noul coupe se diferențiază de rudele sale inferioare din cadrul gamei, portierele fără rame, acoperișul și capacul portbagajului fiind singurele elemente pe care le au în comun Mercedes-AMG C 63 Coupe și C-Class Coupe, și el recent dezvăluit.

Caroseria a fost ranforsată în zonele cheie și este mult mai lată, așa cum este și șasiul în sine, care primește un ecartament mai mare atât în față, cât și în spate. În consecință, aripile au fost extinse cu 64mm și 66mm în lățime, în timp ce anvelopele standard au fost înlocuite cu cauciucuri ultraperformante mai late – 255mm pe puntea din față și 285mm pe puntea din spate, în comparație cu anvelopele cu dimensiuni de 235mm/255mm cu care era echipat modelul precedent. Noul Mercedes-AMG C 63 AMG este dotat cu jante din aliaj de 18 inchi în versiunea standard și cu unele de 19 inchi în versiunea de top C 63 S.

mercedes-amg-c63-coupe-111

Noul C 63 Coupe nu-și poate masca originile AMG, trădate de cele două nervuri proeminente care tronează cu mândrie pe capota de aluminiu, acum cu 60mm mai lungă. Admisii lărgite de aer sunt integrate în bara din față, care prezintă un nou design și care include inserții negre și un difuzor frontal activ. De asemenea, unice la Mercedes-AMG C 63 Coupe sunt accentele negre care decorează oglinzile exterioare, eleronul îngust de pe capacul portbagajului, pragurile laterale, la fel ca și partea inferioară a barei spate care joacă rolul unui difuzor de aer. Forma urmează funcția cu deschiderile optice cu rol de prize de aer, înfățișarea atletică fiind completată de cele patru țevi de evacuare trapezoidale cromate și de grila în formă de săgeată amplasată mai jos, cu inscripția AMG și steaua în trei colțuri supradimensionată.

mercedes-amg-c63-coupe-9

Da, exact, v-ați prins. Noul Mercedes-AMG C 63 Coupe este paradigma frumuseții injectate cu doza perfectă de sportivitate, care se potrivesc perfect emblemei AMG. Dar să nu ne lăsăm luați de val. Dacă ați crezut că designerii cu veșnice valențe romantice au câștigat războiul cu departamentul tehnic de la Mercedes, n-ați nimerit-o. Din punct de vedere tehnic, noul uber-coupe impresionează și mai mult.

Ascuns sub capota lungă a noului coupe cu tracțiune spate este nimeni altul decât motorul V8 twin-turbo de 4,0 litri, pe benzină, de la celebrul Mercedes-AMG GT, modelului C 63 lipsindu-i doar soluția ungerii cu carter umed, aceasta reprezentînd diferența dintre cele două. Este, de asemenea, în mare parte identic cu unitatea care și-a făcut debutul odată cu prezentarea recentă a limuzinei și a versiunii break C63.

Cunoscut intern sub numele de cod M178 (M177 la Mercedes-AMG GT), motorul V8 dezvoltat de AMG prezintă injecție directă și două turbocompresoare revoluționare, amplasate între bancurile cilindrilor și nu în afara acestora. Vine în două forme. În versiunea standard, C 63 Coupe oferă 476 CP și 650 Nm, în timp ce vârful de gamă, modelul S, dezvoltă o putere zdravănă de 510 CP și 700 Nm, cu 25 CP și 50 Nm mai mult ca motorul V8 aspirat de 6,2 litri, care propulsa modelul anterior. Este aceeași putere ca aceea dezvoltată de Mercedes-AMG GT S, dar cu 100 Nm mai mult decât cota supercarului. Rezervele de putere fac progrese grație modificărilor operate asupra colectorului de admisie și a presiunii turbo mărite, noul Mercedes-AMG C 63 S Coupe surclasînd atât BMW M4, cât și Audi RS5, cu un avantaj impresionant de 60 CP, respectiv 79 CP.

Cei de la AMG spun că noul lor motiv de mândrie și bucurie C 63 S Coupe poate parcurge distanța de la 0-100 km/h în doar 3,9 secunde (4,0 secunde pentru modelul de bază C 63 Coupe – cu 0,1 secunde mai rapid ca limuzina C63 și cu 0,2 secunde mai rapid ca versiunea C63 T-Modell), pe drumul său spre viteza maximă limitată electronic la 250 km/h (155 mph). La fel ca și celelalte modele AMG, limita va fi dezactivată în cazul care este comandat Driver’s Package, ceea ce urcă valoarea vitezei maxime la impresionanta cifră de 290 km/h (180mph).

Modelul Mercedes-AMG C 63 S Coupe este diferențiat și mai mult de fratele său standard prin suporturile dinamice ale motorului, unice în segment. Echilibrul dintre caracterul sportiv și confort este îmbunătățit semnificativ, în timp ce atât răspunsul, cât și reacția direcției sunt mai directe ca înainte. În principiu, suporții își adaptează în permanență gradul de rigiditate la condițiile de rulare, reducînd zgomotul și vibrația în setarea soft și îmbunătățind manevrabilitatea atunci când au o setare mai rigidă.

mercedes-amg-c63-coupe-8

Nu există o opțiune manuală (ca în cazul BMW-ului M4), puterea fiind trimisă exclusiv către puntea din spate prin intermediul cutiei automate cu șapte trepte Speedshift MCT (MultiClutch Transmission), dezvoltate de AMG, alături de padelele aflate pe volan, rezervate comenzilor manuale. În comparație cu limuzina C 63, transmisia primește un raport de demultiplicare mai scurt și operează în combinație cu un diferențial cu alunecare limitată, unul autoblocant mecanic pentru versiunea standard C63 sau cu unul electronic cu reacție mai rapidă pentru versiunea de top S.

Indiferent de viteza lor, ambele diferențiale vor crește stabilitatea la frânarea la viteze mari, îmbunătățind tracțiunea la pornire. Șoferul va putea să iasă mult mai rapid din curbe, totul grație alunecării reduse a roții interioare în viraj și a cantității veșnic suficiente de cuplu transmise către roata cu tracțiune cea mai mare, în permanență. Sistemul ESP oferă trei setări diferite (On, Sport, Off) și a fost în mare parte reconfigurat de inginerii AMG, pentru a oferi asistența perfectă “deciziilor” luate de diferențialul cu alunecare limitată de pe puntea din spate.

mercedes-amg-c63-coupe-21

La interior, se regăsesc instrumentele de bord, butoanele, schimbătorul și aplicațiile de finisaje tipice AMG, alături de un volan multifuncțional cu partea inferioară aplatizată și de scaune sport. Clienții pot solicita opțional scaune performante cu un contur mult mai bine definit, care permit o poziție mai joasă.

Noul Mercedes-AMG C 63 Coupe are la bază aceeași platformă ca și fratele său standard C-Class. Șasiul său care prezintă o punte față cu patru brațe și o suspensie multilink unică, cu totul nouă, la Coupe, a fost complet revizuit, alături de fuzete, ecartamentul mai mare, reglajul elastoplastic mai rigid și un unghi de bracaj cu o valoare negativă mai mare. Și suportul punții din spate este nou și mută suprafețele de contact ale rulmenților roților cu 25mm spre exterior, față de C 63 sedan și T-Modell. Grație sistemului variabil de amortizare, suspensia AMG RIDE CONTROL se poate regla în trei faze.

mercedes-amg-c63-coupe-5

În afară de setările suspensiei și ale sistemului ESP, șoferul poate să apeleze și la un buton amplasat în partea stângă a ecranului touch, dacă dorește să modifice caracterul noului Mercedes-AMG C 63 Coupe. AMG DYNAMIC SELECT oferă patru moduri diferite de rulare pentru transmisie la modelul de bază C 63 Coupe (de la economic la sportiv sau individual) și cinci moduri la modelul S, care primește în plus setarea “Race”.

Ultimul, dar nu cel din urmă, este zgomotul motorului, de asemenea, pe deplin reglabil, grație unui sistem de evacuare Performance opțional, cu tehnologie bazată pe flapsuri variabile. Controlat automat în funcție de modul de transmisie AMG DYNAMIC SELECT activ, de puterea solicitată de șofer și de viteza mașinii, sistemul de evacuare schimbă glasul gloriosului V8, pentru a se conforma dorințelor șoferului, de la discret la de-a dreptul exagerat, toate la simpla apăsare a unui buton.

Programat să-și celebreze premiera oficială la salonul auto de la Frankfurt din luna septembrie, noul Mercedes-AMG C 63 Coupe va ajunge în showroom-urile Mercedes în martie 2016.

Mercedes-AMG C 63 S Coupé
Mercedes-AMG C 63 Coupé
Capacitate
3982 cmc
3982 cmc
Putere
510 CP
la 5500-6250 rpm
476 CP
la 5500-6250 rpm
Cuplu maxim
700 Nm
între 1750-4500 rpm
650 Nm
între 1750-4500 rpm
Consum mixt în ciclul NEDC
8,9-8,6 l/100 km
8,9-8,6 l/100 km
Emisii CO2
209-200 g/km
209-200 g/km
Clasă de eficiență
E
E
Masă la gol 
1725 kg* / 1800 kg**
1710 kg* / 1785 kg**
Accelerație 0-100 km/h
3.9 s
4.0 s
Viteză maximă
250 km/h***
250 km/h***

* Gata de rulare (rezervor plin 90% , fără șofer și fără bagaje);
** Gata de rulare (rezervor plin 90%, cu șofer(68 kg) și bagaje (7 kg);
*** Limitată electronic; 290 km/h cu Pachetul AMG Driver.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top