TEST Mini Cooper versus Ford Fiesta Red Edition – Taste the Rainbow

Un vechi proverb spune că obrazul subțire cu cheltuială se ține. Mai pe românește, distracția costă! TEST Mini Cooper și Ford Fiesta Red Edition, două citadine ce se încăpățânează să demonstreze contrariul. Doi „pitici atomici”, o singură promisiune: senzații sportive autentice la bani puțini.

Roata sorții se învârte implacabilă. Sportivitatea nu mai este apanajul exclusiv al mașinilor puternice, cu motoare de sute de cai putere și cilindree de proporții gargantuene. Portretul robot al celor mai pure modele dedicate plăcerii de a conduce s-a schimbat radical în ultimul deceniu. Supraalimentare turbo, trei cilindri, caroserii compacte și un design suficient de extrovertit sunt noile ingrediente ale succesului.

Și ce exemplu mai potrivit în acest sens, decât noile Mini Cooper și Ford Fiesta Red Edition, două „rachete de buzunar”, pe cât de apropiate în cuget și simțiri, pe atât de diferite în privința direcției de stil abordate și a publicului căruia i se adresează.

mini-cooper-ford-fiesta (14)

Dacă Mini readuce la viață spiritul iluștrilor săi înaintași, mizând ca întotdeauna pe dulcele echilibru dintre designul retro, tipic britanic, și tehnica modernă semnată de BMW, Ford Fiesta Red Edition pare copilul rebel și hiper-kinetic, hotărât să răstoarne ierarhiile impuse de cei mai înțelepți decât el. Dacă prin venele lui Mini curge sângele albastru menit să satisfacă setea de lux a clienților cu aspirații premium, sufletul lui Fiesta dansează pe ritmuri moderne, ce inspiră un puternic sentiment de libertate. Mini nu renunță la accentul britanic. Și nici la verdele tradițional, la montanții verticali sau la acoperișul ce pare să leviteze cu grația unui gentleman veritabil. „Less is more” este crezul lui Mini. Un crez cu care Fiesta refuză, pur și simplu, să rezoneze. Un roșu de-a dreptul sfidător, eleron supradimensionat, praguri și evacuări cu iz de tuning. Departe de definiția clasică a minimalismului. În ziua de azi, SF-ul este la mare căutare!

mini-cooper-ford-fiesta (19)

Mini și Ford par, însă, să vorbească brusc aceeași limbă când vine vorba de pulsul ce vibrează sub capote: motoare turbo pe benzină, cu trei cilindri și puteri ce levitează în jurul pragului de 140 CP, tracțiune față și cutii de viteze manuale. Cilindreea aleasă este singura care destabilizează armistițiul dintre cei doi producători. Dacă Mini merge pe calea bătătorită a unei capacități ceva mai generoase, de 1,5 litri, Ford își menține pasiunea pentru porțiile mici și se mulțumește cu fix 999 cmc.

mini-cooper-ford-fiesta (5)Prezent și în CV-ul supercarului eco BMW i8, motorul lui Mini este o adevărată poezie tehnică, înzestrată cu distribuție variabilă atât pentru faza de admisie, cât și pentru cea de evacuare, injecție directă și sistem de supraalimentare twin-scroll. Acesta servește 136 CP ori de câte ori acul turometrului atinge gradația de 4.500 rpm, iar cei 230 Nm, palpabili încă de la 1.250 rpm, dau impresia unui bagaj de resurse mult mai generos decât cel prevestit de arhitectura sa minionă. Puterea este livrată fără turbo-lag, detaliu ce creionează imaginea unui Mini devastant de rapid, în orice punct al plajei de turații. Răspunsul motorului și al cutiei pot fi setate și în modurile deja clasice, Eco, Comfort și Sport. Absența vibrațiilor tipice motoarelor cu trei cilindri face cinste aerului de noblețe al citadinei britanice, sunetul grav la relanti și evoluția plăcută a tonalităților înalte sugerând că Mini vorbește o engleză cu inconfundabil accent bavarez.

mini-cooper-ford-fiesta (10)Bineînțeles, Ford nu se putea lăsa mai prejos. Genialul turbo EcoBoost cu injecție directă încântă, în permanență, prin vivacitate și elasticitate. Cuplul de 210 Nm își face simțită prezența de la 1.400 rpm și nu dă semne de oboseală nici peste 4.000 rpm. Glasul său este, totuși, ceva mai necizelat decât cel al colegului din Marea Britanie, în special la turații ridicate, deși accentele sale baritonale amintesc parcă de sonoritatea inedită a unui motor boxer. Singurul reproș vizează cutia de viteze, precisă, dar cu etajare sensibil mai boemă decât în cazul lui Mini, a cărui transmisie respectă rigoarea germană a părintelui BMW prin cursa scurtă, extrem de exactă a schimbătorului.

Să nu uităm, însă, că puterea nu este totul, mult mai importantă fiind eficiența cu care aceasta este transpusă la sol. Negocierea virajelor este specialitatea ambelor modele. Totuși diferențele există și sunt lesne de sesizat. Efectul de subvirare este mai evident în cazul lui Fiesta, înclinările caroseriei fiind, de asemenea ceva mai ample, sacrificiu făcut pe altarul confortului superior al suspensiei. În schimb, motricitatea excelentă este unul dintre punctele forte ale lui Fiesta. Trenul de rulare al lui Mini este eminamente mai ferm, dar mai puțin zgomotos. Față de Fiesta, cu DSC-ul cuplat, modelul anglo-german este mai neutru la limită, iar ruliul afișat în viraje, mai redus. Stabilitatea sa net superioară nu ar fi fost poate la fel de clară în absența suspensiei spate independente, unică în segment, care menține cu o eficiență de invidiat aderența trenului posterior. Comportamentul lui Mini nu e departe de cel al unui kart. Cu DSC-ul oprit, spatele are tendința de a glisa ușor, fenomen facil de controlat ce dă un plus de savoare plăcerii pilotajului, o rupere totală a aderenței presupunând depășirea limitelor propriului instinct de conservare. Direcția e și ea realmente încântătoare, precisă și extrem de directă, aidoma Fiestei, care se laudă cu o dozare cel puțin la fel de delicioasă.

mini-cooper-ford-fiesta

Și la capitolul performanțe cele două modele bifează valori similare. Mini Cooper sprintează de la 0 la 100 km/h în 8,2 secunde, iar Fiesta, în 9,0 secunde, bine condimentate de patima cu care anvelopele sărută peticul de drum ce ți se așterne în fața ochilor.

Contrar așteptărilor, prețul cerut de performanțe nu este unul deloc exagerat. Mini Cooper pretinde doar 7,0 l/100 km în mediu urban, la drum lung acul rezervorului oprindu-se în dreptul valorii de 5,1 l/100 km. În cazul lui Fiesta, consumul a fost chiar mai redus, acesta coborând sub pragul de 5 l/100 km în regim de autostradă.

mini-cooper-ford-fiesta (7)

Iată-ne ajunși și la capitole ceva mai pragmatice, precum funcționalitatea. În Mini, poziția la volan este caracteristică mașinilor sport autentice, joasă, în timp ce în Fiesta, scaunul șoferului este montat foarte sus. Noul Mini este cu 98 mm mai lung, cu 44 mm mai lat și cu 7 mm mai înalt decât predecesorul său, dilatare a dimensiunilor ce se reflectă în oferta superioară de spațiu în spate, mai ales la nivelul genunchilor. În zona capului, veștile nu sunt la fel de bune, ceea ce nu se poate spune și despre Fiesta, care, grației liniei mai înalte a caroseriei, își întâmpină pasagerii cu un habitaclu mai aerisit. Mini plătește tribut și designului retro, parbrizul și luneta înguste știrbind vizibilitatea. În schimb, Mini are o calitate a fabricației mai bună decât Fiesta, cu o finisare fără cusur, demnă de blazonul său premium. Și ergonomia este mai atent studiată, sistemul iDrive cu controller rotativ tactil fiind net mai intuitiv decât sistemul SYNC, sugrumat de o aglomerare intimidantă de butoane.

Sportivitatea accesibilă nu trebuie confundată cu „ieftin”. Mini costă 21.018 euro în varianta de bază și 24.868 în cea testată. Cu Fiesta, însă, economiile sunt consistente, în cazul său, cotația entry-level pornind de la numai 16.150 euro. FOTO: Ovidiu Tăbăcaru

DATE TEHNICEMiniFord Fiesta
ModelCooperRed Edition 1.0 EcoBoost
Motor/Nr. cilindriL3, turboL3, turbo
Cilindree (cmc)1.499999
Putere maximă/Turație (CP/rpm)136/4.500-6.000140/6.000
Cuplu max./Turație (Nm/rpm)220/1.250-4.000210/1.400-4.500
Transmisiefatafata
Cutie de viteze6 trepte, manuală5 trepte, manuală
L/l/h (mm)3.821/1.727/1.4143.969/1.709/1.485
Ampatament (mm)2.5672.489
Masă la gol (kg)1.1901.122
Volum portbagaj (l)278-941290-974
Accelerație 0-100 km/h8,29,0
Viteză maximă (km/h)207201
Consum urban/extraurban/mixt (l/100 km)5,9/4,0/4,75,6/3,9/4,5
Normă poluare/Emisii CO2 (g/km)Euro 6/109Euro 6/104
Preț de bază (euro cu TVA)21.01816.150
mini-cooper-ford-fiesta (12)

Verdict AutoExpert

Cine a pus semnul egal între imposibil și sportivitate la prețuri accesibile s-a înșelat amarnic. Nu, nu ai nevoie de buzunare doldora pentru a accede în lumea senzațiilor pure. Dimpotrivă! E suficient să îți întorci privirea către clubul explozivelor rachete de buzunar. Sau “pocket rockets”, cum le alintă britanicii. Mașini care îți ațâțâ simțurile și îți fură un zâmbet, ori de câte ori au ocazia. Coincidență sau nu, aceasta este și definiția temperamentalelor Mini Cooper și Ford Fiesta Red Edition. Quod erat demonstrandum!

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top