Creștere a vânzărilor pentru Honda în România

Rezultate financiare Honda Trading Romania - AutoExpert

În primele 9 luni ale anului 2015, Honda Trading România a livrat 583 de unități, depășind cu 46,8% rezultatele înregistrate în aceeași perioadă a anului 2014, cât și rezultatul total pe anul trecut, de 523 de unități. În același timp, Honda Trading Romania marchează a treia cea mai mare creștere în topul importatorilor auto pe piața din România.

Cel mai popular model din gama Honda a fost compacta Civic, în cele două versiuni de caroserie Sedan și Hatchback, cu un volum total de 304 unități livrate. Readus recent în prim planul cumpărătorilor din România, Civic Sedan a reușit să se impună în categoria sedan-urilor compacte printr-un mixt atrăgător de dotări, spațiu și performanțe dinamice. Ca factor de referință, în aceeași perioadă a anului 2014, au fost livrate 128 de unități din gama Civic.

Restilizat în primăvara acestui an, SUV-ul CR-V a atras 204 cumpărători, cu accent pe noul motor diesel 1.6 i-DTEC 160 CP, cel mai puternic propulsor din categoria sa de cilindree. Disponibilă din luna august, opțiunea de transmisie automată cu 9 trepte pentru CR-V a demonstrat un potențial important, prin urmare se așteaptă un rezultat pozitiv până la sfârșitul anului, în special pentru versiunile de echipare superioare.

ALL-NEW HONDA JAZZ
Strategia de înnoire a gamei, ce a debutat în primăvară la Salonul Auto de la Geneva, a intrat în efect și pe piața din România cu noile HR-V, Jazz și Type R lansate oficial cu ocazia SAB&Accesorii 2015. Cu o gamă complet nouă începând din luna octombrie a acestui an și cu un feedback foarte bun din partea clienților care au plasat comenzi pentru noile modele cu luni înainte de lansarea oficială a modelelor în Romania, Honda Trading România se așteaptă la o continuare a trendului de apreciere a vânzărilor până la sfârșitul acestui an.

 

2015 Honda Civic Type R

 

 

 

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top