Mercedes-Benz România își modifică structura organizațională prin reîmpărțirea în două divizii: Passenger Cars și Commercial Vehicles. Anunțul vine în contextul noii strategii la nivel global și local a companiei.
La conducerea noilor divizii se vor regăsi Philipp Hagenburger, responsabil de sectorul Passenger Cars, începând cu data de 1 februarie 2016, și Valeriu Zaharia, noul coordonator al strategiei dedicate vehiculelor comerciale, de la 1 noiembrie 2015. Hagenburger ocupă, astfel, funcția vacantată de Boris Billich, care s-a retras din companie în noiembrie anul trecut, îndeplinind în același timp și funcția de CEO Mercedes-Benz România.
Cei doi Managing Directori vor asigura coordonarea activității celor două divizii, având întreaga responsabilitate pentru toate aspectele legate de afacerea pe care o conduc – vânzare, marketing și servicii post-vânzare, precum şi coordonarea rețelei de parteneri autorizați.
Noua formulă de organizare propune o structură optimizată, care continuă să îndeplinească și să sprijine în permanență cerințele clienților din fiecare domeniu de activitate specific business-ului Mercedes-Benz în România – autoturisme, autovehicule comerciale ușoare, camioane, autobuze și servicii financiare.
Mercedes-Benz România va exista în continuare ca entitate juridică, prerogativele de CEO pentru toate activitățile comune fiind preluate de către Managing Director-ul diviziei Passenger Cars.