Total și Mazda au anunțat reînnoirea parteneriatului de succes. Astfel, Total rămâne furnizorul exclusiv de lubrifianți pentru brandul nipon și în următorii cinci ani.
Linia de uleiuri Mazda Original Oils produsă de Total va continua să fie livrată rețelei uriașe de service a producătorului japonez, ce reunește peste 2.300 puncte de mentenanță, în peste 45 țări.
De la începutul colaborării, peste 18 miliarde de kilometri au fost parcurși la nivel global de modelele Mazda lubrifiate de uleiurile dezvoltate și furnizate de specialiștii de la Total. O cifră impresionantă ce atestă potrivirea perfectă de caracter dintre cele două branduri.
Total a dezvoltat o gamă exclusivă de uleiuri, gândite pentru a satisface standardele tehnice înalte Mazda în materie de eficiență și protecție a motorului. Grație lubrifianților ultra-moderni produși de Total, tehnologia SkyActiv este mai mult decât o promisiune de marketing, contribuind semnificativ la reducerea emisiilor și consumului de carburant.
“Reînnoirea parteneriatului confirmă angajamentul de a fi alături de Mazda în revoluția tehnologică de succes. Inovațiile încorporate în lubrifianții noștri sunt un factor decisiv în dezvoltarea unei noi generații de motoare avansate din punct de vedere tehnic. Performanțele uleiurilor Total și calitatea serviciilor noastre furnizate concesionarilor Mazda servesc în mod direct clienții fideli ai mărcii nipone,” a declarat Philippe Charleux, Total Lubrifiants Chairman și CEO.
Jeff Guyton. CEO Mazda Europe, a adăugat: “Colaborarea cu Total are o importanță strategică crucială pentru Mazda și pentru clienții noștri. În tandem cu dezvoltarea noii generații de motorizări SkyActiv, lubrifierea de excepție asigurată de uleiurile Total este esențială pentru performanța și fiabilitatea motoarelor. Avantajul utilizării lubrifianților Mazda Original Oil este evidentă, atât pentru dealerii, cât și pentru publicul nostru.”