Mână-n mână cu pilotul: Aston Martin V12 Vantage S cu transmisie manuală

Aston Martin V12 S

Urmând exemplul lui Porsche 911 R, Aston Martin lansează un un V12 Vantage S pentru puriști. Deși nu la fel de radical precum rivalul german, noul model propune o nouă transmisie manuală cu 7 trepte.

După prezentarea recentă a modelului DB 11, Aston Martin lovește din nou. Pentru a adăuga un plus de sportivitate și control agresivului V12 Vantage S, acesta va putea fi echipat cu o transmisie manuală. Noua transmisie se potrivește de minune filosofiei care definește modelul britanic: cel mai mare motor al casei, montat pe cel mai ușor șasiu pentru cele mai nebune prestații.

Aston Martin V12 SȘi cum manual nu înseamnă simplu, inginerii de la Aston Martin au adăugat cîteva trufe în meniu. În primul rând, poziționarea treptelor se conformează principiului Dog-Leg. Astfel, prima treaptă a transmisiei este situată în locul treptei a doua a unei cutii obișnuite. De aceea, această așezare este mult mai potrivită mașinilor sport, unde cele mai frecvente schimburi de viteze sunt între treptele 2 și 3, deci în linie dreaptă. Mai mult, dat fiind numărul mare de trepte, acest gen de aranjare asigură o formă mult mai apropiată de a unei transmisii cu 6 trepte, de dublu H.

Aston Martin V12 S

Noua transmisie este asistată de sistemul AMSHIFT. Acesta analizează poziția ambreiajului, treapta de viteză selectată și viteza de rotație a axului cardanic, pentru a simula tehnica vârf-călcâi la retrogradarea în trepte. Totodată, sistemul AMSHIFT permite urcarea în trepte fără eliberarea accelerației la apăsarea ambreiajului și fără riscul de a supra-tura monstrul V12. Acest procedeu asigură menținerea motorului în parametrii optimi, asigurând maximum de performanță dinamică. Sistemul este perfect adaptat modului Sport, care amplifică răgetul eșapamentului și face ca motorul să răspundă instantaneu la apăsarea accelerației.

Aston Martin V12 S

Combinația dintre cei 600 CP și transmisia manuală nu schimbă cu nimic prestațiile dinamice ale lui V12 Vantage S, care atinge prima sută de km/h în 3.9 s și ajunge la 328 km/h. Ceea ce va schimba din toamnă este senzația la volan, transformând modelul britanic într-un veritabil ”Analogue Supercar”.

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top