Undă verde pentru comenzile noului Mercedes CLA

Mercedes CLA

Mercedes a dat liber la comenzile pentru CLA Coupe și Shooting Brake. Prețurile în Germania pornesc de la 29.250 € pentru CLA 180 Coupe, cu doar 36 de eruo mai mult decât modelul pe care-l înlocuiește. Noile generații sunt așteptate în showroomurile din Germania  în iulie 2016.

Ce e nou? Barele de protecție au fost redesenate, grila radiatorului a căpătat diamantele caracteristice ultimelor generații de Mercedes, iar jantele din aliaj ușor completează mai interesant forma dinamică a caroseriei. Pentru 1041 €, noile modele pot fi înnobilate cu pachet High Performance LED, cu faruri odihnitoare pentru ochi și stopuri cu control automat al intensității luminii. Rămânem în spate, pentru noul sistem de deschidere fără atingere a capotei portbagajului, disponibil doar cu pachetul Keyless-Go, de la 773 €.

Mercedes CLA

La interior, noua tapițerie face pereche cu butoanele cromate și cu noul display de 8 inci, mult mai subțire decât la precedenta variantă. În funcție de echipare, display-ul costă între 60 și 190 de euro, sau poate fi inclus în pachetul COMAND Online, la prețul total de 3522 €. Dacă sunteți pasionat de gadgeturi, atunci veți aprecia sistemul Smartphone Integration disponibil la 357 de euro.

Prețul de bază al modelului CLA 180 d BlueEfficiency Edition, capabil să se limiteze la 89 g/km CO2, este de 31.535 € pentru Coupe, respectiv 32.130 € pentru varianta Shooting Brake. Motorizarea de 2 litri și 184 CP de sub capota lui CLA 220 4Matic scoate din buzunar 36.901 €, respectiv 37.496 €.

Celor pasionați de performanțe dinamice le este propusă varianta CLA 45 4Matic, pentru 56.822 €, respectiv 57.417 €, în funcție de caroserie. A-l personaliza cu elemente aerodinamice tipice modelelor AMG presupune încă 1190 de euro, în timp ce interiorul poate beneficia de pachetul AMG Dinamica, disponibil pentru minimum 416 €. Prețurile pachetelor opționale nu sunt exagerate și ne așteptăm ca majoritatea celor care-au plătit peste 55.000 de euro pentru cei 381 CP ai modelelor, să pluseze și la capitolul personalizare.

Mercedes CLA

Noile modele vor trebui să confirme trendul ascendent al vânzărilor de la începutul anului. Mercedes a reușit să comercializeze în perioada inauarie – martie, 150.000 de compacte din clasele A, B, CLA și GLA, cu un sfert peste aceeași perioadă din anul trecut.

 

 

 

 

Tu, ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explorați mai mult

Scroll to Top