Acum două săptămâni, vă prezentam un interviu pe care Lexus îl lua șefului echipei de ingineri responsabilă cu dezvoltarea modelelor LC 500 și LC 500h. Astăzi, niponii merg mai departe, prezentând un nou interviu cu același Koji Sato, în care inginerul japonez explică cum a implementat performanțele supercarului LFA V10 în dezvoltarea noilor modele.
Pentru dezvoltarea modelelor din seria LC, inginerii au condus pe rând supercarul LFA în jurul orașului Los Angeles. O sarcină neplăcută, presupun. Fluxul de lucru a fost LFA – planșa de proiectare a modelului LC – repeat. Ce a fost de păstrat s-a păstrat, restul a fost reproiectat de la zero. De exemplu, inginerii n-au putut să renunțe la fibra de carbon folosită la LFA, utilizând-o la fețele interioare ale ușilor. Dar au plusat și au introdus oțelul ultra-rezistent în zonele solicitate ale șasiului, pentru a obține o rigiditate fără precedent în istoria Lexus. Așa a ajuns viitorul model să fie chiar și mai rigid decât LFA. Mai mult, rigiditatea șasiului este cu 60% peste a modelului GS, rezultatul fiind o conducere mult mai precisă pe viraje, cu o finețe și aderență remarcabile.
Faptul îmbucurător este că platforma GA-L va fi folosită în viitor și pe alte modele Lexus cu motor față și tracțiune spate. Dinamica de top se datorează în egală măsură și distribuției aproape perfecte a maselor pe punți: 52:48 în cazul modelului LC 500 și 51:49 pentru LC 500h, unde s-a putut jongla cu elementele propulsorului hibrid.
Dincolo de performanțele prezentate pe hârtie, seria LC își propune să bucure șoferul cu o experiență unică. Pentru asta, sesiunile lungi de teste pe legendarul circuit de la Nurburgring, pe autobahn și pe drumurile de țară din Europa au creat din LC o mașină pretabilă atât turelor în forță pe Zoncolan, cât și ieșitului la film în weekend. Testele vor contiuna pe tot parcursul anului, pentru a face din viitorul supercar nipon un as al versatilității. Însuși președintele Lexus, Akio Toyoda, a testat mașina în fiecare etapă de dezvoltare, venind cu idei asupra ameliorării comportamentului acesteia.
Deși estetica mașinii este remarcabil de bine pusă la punct, rezistența la înaintare bate majoritatea modelelor din clasă. Și asta pentru că, dincolo de optimizarea formei în sine, elementele aparent nesemnificative au petrecut ore în tunelul aerodinamic, până când rezultatul final a fost cel scontat. De exemplu, prizele din fața roților spate, capabile să gestioneze optim fluxul de aer de sub pasajele roților, sau deflectoarele de aer de sub caroserie, care ghidează curenții în mod controlat.
Un șasiu extrem de rigid, cu posibilitatea de a fi folosit pe alte modele. O tehnologie Stage-Hybrid care va putea echipa mașinile mari ale companiei. Concluzia? Inginerii de la Lexus au dezvoltat mai mult decât un supercar – au prefigurat o parte din tehnica viitoarei gamei Lexus.
