Dacă tot v-ați permis un Bentley Bentayga, britanicii vă oferă și o modalitate cu care să-l controlați de la distanță. Dacă nu vă permiteți SUV-ul, luați oricum aminte: în maximum un an, veți vedea așa ceva și pe mașinile mult mai ieftine.
De fapt, nu smartwatch-ul în sine e oferit de britanici, ci aplicația care-l conectează la sistemul de control al mașinii. Aceasta este momentan disponibilă doar în combinație cu Apple Watch, dar probabil că în viitor și utilizatorii de sisteme de operare Android vor beneficia de ea.
Cu ajutorul noii aplicații, pot fi controlate mai multe sisteme, precum instalația de climatizare, sistemul multimedia și masajul din scaune. Dacă pe prima o înțeleg, în ideea că vrei să-ți setezi o anumită temperatură care să te aștepte la revenirea în mașină, partea sistemul multimedia și cu masajul mă depășește: de ce ai activa o funcție pe care nu o folosești când ești în afara mașinii? Ori, dacă ești în mașină, nu e mai simplu să butonezi comenzile on-board, în loc să navighezi printre meniurile smartwatch-ului? Mai ales că și locurile din spate beneficiază de display-uri supradimensionate de pe care pot fi controlate acestea, așa cum vedem în filmul de mai jos. Singura explicație pe care o găsesc e că e mai comod să ridici mâna și să te joci prin meniuri, în loc să te întinzi jumătate de metru.
Mai mult, informațiile în timp real referitoare la viteza curentă, distanța parcursă și temperatura exterioară sunt disponibile pe display-ul smartwatch-ului. Iar nu mă prind…din moment ce esti deja în mașină, nu e mai simplu să vizualizezi toate aceste informații pe tabloul de bord și pe display?
Aplicația este disponibilă în App Store și este menită ”să interacționeze cu mașina comod, de la încheietura mâinii”. Cine-i mai înțelege pe milionari?