Lista completă de preturi Hyundai Elantra. A șasea generație a sedanului de clasă compactă este disponibil pe piața din România de la 14.764 euro cu TVA, respectiv 13.264 euro prin Programul Rabla 2016.
Pentru versiunea de bază Hyundai oferă un propulsor aspirat pe benzină de 1,6 litri. Acesta dezvoltă 128 CP și 155 Nm și este acompaniat exclusiv de o transmisie manuală cu șapte trepte. Consumul este onorant, conform datelor de uzină, noua Elantra 1.6 mulțumindu-se cu 6,6 litri de benzină pentru fiecare sută de kilometri parcursă.
Fanii diesel au la dispoziție cea mai nouă iterație a motorizării de 1,6 litri și 136 CP și 265 Nm, consumul mixt fiind evident unul foarte bun, cu 2,2 l/100 km mai redus decât cel al variantei alimentate cu benzină: 4,4 l/100 km. O cutie automată nu va fi, cel puțin inițial, disponibilă nici pentru această versiune, singura transmisie fiind tot una manuală cu șase rapoarte.
Cu o lungime de 4.569 mm, noua Elantra este cu 2 cm mai mare decât modelul pe care îl înlocuiește, lățimea și înălțimea ce măsoară 1.800 și 1.435 mm consemnând, de asemenea, un avans de 2,5 cm, respectiv 0,5 cm. Ampatamentul de 2.692 mm a rămas neschimbat.
Formele fluide ale caroseriei se traduc printr-un coeficient aerodinamic redus (0,27), grila frontală integrând o pereche de aerisiri active, intitulate Air Curtains. Rigiditatea torsională a fost îmbunătățită cu 29,5%, oțeluri ultra-rezistente fiind utilizate pentru mai bine de 53% din structura caroseriei.
Toate versiunile oferă standard un sistem multimedia cu touchscreen de 5 inch, cameră pentru marșarieri, conectivitate bluetooth și USB, proiectoare de ceață, aer condiționat, banchetă rabatabilă în format 1/3-2/3, cheie pliabilă, computer de bord și geamuri electrice față și spate.
Pentru o diferență de aproximativ 1.500 euro, versiunea intermediară Highway va reprezenta, cu siguranță, cea mai inspirată alegere a gamei, suplimentând pachetul de dotări standard cu climatizare automată, pilot automat, scaune față și volan încălzite, senzor ploaie/lumină și jante din aliaj de 16 inch.
Modelul de top Exclusive, mai scump cu 600 euro, aduce în plus senzori de parcare spate, pedalier cromat, climatizare pentru locurile din spate și jante din aliaj mai mari, de 17 inch.