Știați deja că Dacia Duster 2 va include și o variantă cu 7 locuri. Știați, de asemenea, că este așteptată, împreună cu versiunea de bază, în 5 locuri, în 2017. Jurnaliștii britanici de la AutoExpress au adunat acum și ultimele detalii despre viitoarele Duster și Grand Duster. Iată-le!
Viitorul model reprezintă, deopotrivă, o uriașă miză pentru Dacia, și o mare problemă pentru concurență. După ce a comercailizat mai bine de 4 milioane de mașini la nivel global, compania românească se pregătește să lanseze probabil cel mai ieftin SUV cu 7 locuri de pe piață. Toate planetele sunt perfect aliniate pentru producătorul din Mioveni: piața SUV-urilor se află într-o expansiune fără precedent, iar modelele cu 7 locuri sunt cu atât mai mult căutate. În plus, românii au suficientă experiență cu mașinile ce dispun de 7 locuri, oferind unele dintre modelele cu cel mai bun spațiu pe ultimul rând de scaune din segmentele în care sunt angrenațe, evident, la cele mai avantajoase prețuri de achiziție de pe piață.
Cele două modele Dacia Duster 2 vor împărți aceeași platformă, însă, în cazul variantei cu 7 locuri, aceasta va fi cu 20 cm mai lungă decât la varianta de bază, în 5 locuri, care va măsura 4,5 metri. Și portbagajul va fi impresionant, așa cum șade bine oricărei Dacii. La modelul cu 5 locuri, acesta va avea o capacitate de 500 l, în timp ce plierea ultimului rând de scaune, îi va asigura variantei lungi un volum de 650 de litri. Cu toate aceste informații la îndemână, putem remarca poziționarea viitorului Duster într-un segment superior, alături de Nissan X-Trail.
Sub capotă, foarte probabil vom întâlni același motor pe benzină, de 1,2 litri și 125 CP, dublat de propulsorul dCi, de 1,5 litri și 110 CP. În plus, devine probabilă echiparea viitoarei generații cu propulsorul diesel, de 1,6 litri și 130 CP, care, conform analizei noastre, în cazul versiunii cu 5 locuri, va prezenta o diferență de preț de aproximativ 3.500 euro față de varianta similară de echipare a lui Renault Kadjar.
În prezent, diferența de preț dintre actualul Duster 1.5 dCi 4×2 de 110 CP și Kadjar 1.5 dCi 4×2 de 110 CP este de 4.150 euro. Însă Kadjar are în plus standard la echiparea de bază Life jante de aliaj, volan în piele și pilot automat care la Duster Laureate costă 630 euro extra. Astfel, practic, diferența efectivă dintre cele două modele este de 3.520 euro.
Versiunea 1.5 dCi și 1.2 TCe vor putea fi combinate ca și până acum cu tracțiune față sau integrală. Rămâne de văzut dacă Dacia va oferi motorul diesel de 1,6 litri și 130 CP doar cu tracțiune integrală.
Sursa: AutoExpress